Deputatul liberal Adrian Cozma propune printr-un proiect de lege depus astăzi revenirea la plafoanele de utilizare a numerarului pentru plăți/încasări, la 5.000 de lei, respectiv 10.000 de lei.
În mediul rural nu există sucursale ale băncilor comerciale unde operatorii economici să poată depune numerarul acumulat zilnic. Nici în mediul urban mic nu mai există casierii ale băncilor comerciale la care se poate depune numerarul și doar o parte a băncilor comerciale dispun de automate pentru depunerea numerarului. Noile prevederi obligă operatorii economici să se deplaseze, în unele cazuri, sute de km până la cea mai apropiată casierie bancară/automat bancar”, susține deputatul în expunerea de motive a proiectului.
Anterior promulgării Legii nr.296/2023, plafoanele privind utilizarea numerarului pentru efectuarea de plăți pe teritoriul României erau cele mai mici din spațiul Uniunii Europene, de 1.000 euro și, respectiv 2.000 euro (plafon zilnic), spune liberalul.
”Ca exemplu, în prezent, există state care nu au stabilit un plafon pentru plățile în numerar și state care au adoptat asemenea plafoane: Bulgaria (10.000 leva, peste 5.000 euro), Polonia (15.000 zloți, aprox. 3.300 euro), Slovacia (15.000 euro).
Mai mult decât atât, noile prevederi au generat deja o reacție a băncilor comerciale care și-au anunțat clienții cu privire la intenția de majorare a comisioanelor bancare privind operațiunile cu numerar (încasări și plăți) efectuate la ghișeele sucursalelor bancare. Aceste majorări de costuri se vor transfera către costul final, adică tot către consumator, ceea ce nu poate fi acceptat”, spune Cozma.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că măsura limitării tranzacțiilor cash trebuie revizuită cât mai rapid, precizând că ori se revine la plafonul de 10.000 de lei, ori Guvernul va veni cu altă soluție.
„Măsura de plafonare a plăților cash, cu care nu am fost de acord de la început… Eu am discutat cu ministrul de Finanțe ca această măsură să fie revizuită. Revizuirea ei trebuie făcută cât mai rapid, pentru că nu avem o rețea de bancomate distribuite așa cum ar fi necesar”, a afirmat liderul PNL.
Acesta a precizat că nu a fost de acord cu măsura, dar că totuși aceasta a fost decisă la nivelul coaliției PNL-PSD.