sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPoliticaNationalAdrian Cozma, apărătorul familiei tradiționale | Deputatul arată blasfemia comisă de cel...

Adrian Cozma, apărătorul familiei tradiționale | Deputatul arată blasfemia comisă de cel propus să apere drepturile minorităților sexuale în Parlamentul European

Lucruri anormale ies la iveală în Postul Crăciunului când creștinii de pretutindeni se pregătesc de sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru Isus Hristos. Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a dezvăluit astăzi că persoana propusă să apere drepturile minorităților sexuale în Parlamentul European, s-a fotografiat în rolul Maicii Domnului cu pruncul Isus în brațe. Gestul este considerat o blasfemie, de către deputatul sătmărean.

“După apariția și ulterior retragerea așa-zisului ghid apărut în laboratoarele Comisiei Europene prin care se transmiteau indicații să nu fie utilizate numele de Maria sau Ioan sau Crăciun, astăzi am aflat că ambasadorul propus de Parlamentul European pentru drepturile minorităților sexuale, s-a pozat în rolul Maicii Domnului cu Iisus în brațe.

O blasfemie, mai ales că suntem în postul Crăciunului. Cum e posibil ca astfel de oameni să reprezinte interesele și valorile unei mari uniuni de popoare așa cum e Uniunea Europeană? De ce în ajunul sărbătorilor creștine apar astfel de oameni care pângăresc magia nașterii lui Iisus și implicit întreaga construcție creștină? Sper ca europarlamentarii români să reacționeze imediat, iar pe viitor să se asigure că astfel de întâmplări nu se mai repetă.

Dumnezeu să ne ierte și să binecuvânteze, România!”, transmite deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente