Sfeștania sau slujba Aghiasmei mici, adică Sfințirea cea mică a apei se face “spre toată trebuința”, putându-se săvârși atât în prima zi a fiecărei luni, cât și ori de câte ori vor cere credincioșii, binecuvântându-se și stropindu-se cu apă sfințită oamenii, casele și toate ale lor. Această apă, pe care Duhul Sfânt, prin rugăciunile preoților, o sfințește, are “mai multe feluri de lucrări” (efecte), precum remarcăm din rânduiala propriu-zisă: “se gonesc duhurile viclene din tot locul”, creștinii sunt izbăviți de năluciri diavolești și de gânduri rele, mintea “se curățește de lucrurile cele spurcate și se îndreptează spre rugăciune” și credincioșii dobândesc sănătate sufletească și trupească, bolile fiind îndepărtate. Cu alte cuvinte, “toți cei care primesc apa sfințită iau sfințenie și binecuvântare”. Însă, este esențial să primească apa cu multă credință, având convingerea că le va fi de folos în viață, în familie, în casă, în gospodărie, la locul de muncă. Sfeștania se poate săvârși atât în biserică (de exemplu, la Rusalii, la hramuri), cât și în casele credincioșilor, atunci când solicită aceștia, când se mută într-o casă nouă, când fac anumite modificări asupra locuinței, când se simt împovărați de griji și probleme, când traversează anumite perioade grele ale vieții, în momente de cumpănă, de îndoială, de boală.
Ca atare, Sfeștania este rânduiala prin care preotul săvârșește sfințirea mică a apei
La momentul potrivit, preotul afundă de trei ori mâna dreaptă în apă, făcând cu ea semnul Crucii și zicând de fiecare dată: “Și acum trimite harul Prea Sfântului și de viață făcătorului Tău Duh, care sfințește toate, și sfințește apa aceasta”. În continuare, el se roagă fierbinte: “Și prin gustarea și stropirea cu apa aceasta, trimite nouă binecuvântarea Ta, care spală întinăciunea patimilor. Așa ne rugăm, cercetează neputința noastră, Bunule, și tămăduiește cu mila Ta bolile noastre cele sufletești și trupești”. Spre finalul slujbei, preotul zice (în taină) următoarea rugăciune, deosebit de sugestivă în ceea ce privește efectele Sfeștaniei: “Pleacă, Doamne, urechea Ta și ne auzi pe noi, Tu, Cel Ce ai primit a Te boteza în Iordan și ai sfințit apele; și ne binecuvintează pe noi, pe toți, care, prin plecarea capului nostru, arăt semnul supunerii. Și ne învrednicește a ne umple de sfințenia Ta, prin gustarea și stropirea cu apa aceasta. Și să ne fie nouă, Doamne, spre sănătatea sufletului și a trupului”.
Când preotul săvârșește rânduiala binecuvântării casei noi, în care urmează a locui cineva pentru prima oară, el face mai întâi Sfeștania și luând apa sfințită, stropește – în chipul Crucii – toți pereții casei de jur împrejur și toate camerele, zicând: “În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, prin stropirea cu această apă sfințită, să se depărteze toată lucrarea diavolească cea vicleană. Amin”. După ce a stropit peste tot, ia un bețișor, la capătul căruia a înfășurat vată (bumbac), îl înmoaie în untdelemnul sfințit și face cu el semnul Sfintei Cruci pe pereții camerelor, zicând: “Se binecuvintează casa aceasta, cu ungerea cu acest untdelemn sfințit, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”, cântându-se: “Binecuvintează, Doamne, casa aceasta și o umple de bunătățile Tale cele pământești și, pe cei ce voiesc cu evlavie să locuiască în ea, păzește-i nevătămați de toată întâmplarea cea rea și le dăruiește toată îndestularea binecuvântării Tale celei cerești și pământești și ca un îndurat miluiește-i după mare mila Ta”.
Preotul stropește fiecare încăpere cu apă sfințită, ceea ce înseamnă că binecuvântarea lui Dumnezeu se pogoară în acea casă și asupra celor care locuiesc într-însa. Prin însemnarea camerelor cu semnul Sfintei Cruci, preotul așează acea casă și pe locuitorii ei sub ocrotirea Crucii, știind cu toții ce mare putere are Crucea în viața celor care au credință. Crucea este armă împotriva păcatului și a diavolului, deoarece prin jertfa Domnului a fost biruită puterea celui rău, a păcatului și a morții. De asemenea, semnul Sfintei Cruci constituie cea mai scurtă mărturisire de credință a creștinilor, în clipa în care ne însemnăm cu Sfânta Cruce mărturisindu-ne credința în Sfânta Treime, adică în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt, un singur Dumnezeu în trei Persoane. În cadrul Sfeștaniei, preotul îi stropește cu aghiasma mică pe toți cei care participă la rânduială, dându-le să sărute Sfânta Cruce și însemnându-i pe frunte cu untdelemn sfințit. Apa rămasă este consumată de către cei din casă, fiindu-le spre sănătate și liniște sufletească. Dacă această apă este consumată îndată, credincioșii păstrează pentru tot restul anului aghiasma cea mare, despre care vom vorbi îndată.
Preotul face sfințirea cea mică a apei și în alte momente din viața credincioșilor, ca de exemplu: la casa și la locul care “sunt supărate de farmece sau de descântece”, la sfințirea fântânii, a țarinii, când se îmbolnăvesc animalele (stropindu-se animelele bolnave), la binecuvântarea brânzei și a ouălor în Duminica Paștilor etc., deoarece “apa, spune părintele profesor Ene Braniște, este elementul natural cel mai necesar pentru viața materială. Apa pătrunde și înviorează totul; ea este absolut necesară pentru dezvoltarea vieții organice. Apa sfințită are putere harică spre folosul trupesc și sufletesc al credincioșilor”.
Preot dr. Cristian Boloș
