Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Satu Mare organizează cursuri de calificare gratuite în următoarele meserii: agenți de securitate și pază (28 de locuri), instalatori de instalații sanitare și gaz (14 locuri), respectiv ospătari (14 locuri). Cursurile vor începe în luna iunie.
Persoanele interesate de a se califica într-una din aceste meserii se pot înscrie la Compartimentul de formare profesională din cadrul AJOFM Satu Mare. Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele documente: copie după certificatul de naștere, copie după certificatul de căsătorie, copie după ultimul act de studiu și copie după cartea de identitate.