luni, februarie 26, 2024
AcasăsusAleșii vor să rărească farmaciile

Aleșii vor să rărească farmaciile

Dacă un proiect de lege va fi aprobat de Parlament, farmaciile vor fi mai greu de găsit. Concret, amplasarea lor va fi posibilă doar la cel puțin 500 de metri una de alta. Această regulă ar urma să se aplice atât în mediul urban, cât și în cel rural.

Este vorba de un proiect care vrea să modifice Legea farmaciei nr. 266/2008 și care mai prevede că înființarea unor astfel de puncte comerciale se va putea face numai „prin raportare la numărul locuitorilor din localitate, potrivit datelor existente la Institutul Național de Statistică”. În plus, proiectul mai prevede ca farmaciile să funcționeze nu doar pe baza autorizației emise de Ministerul Sănătății, așa cum e acum, ci și a avizului de funcționare acordat de Colegiul Farmaciștilor din România.

Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), spune că nu înțelege care este scopul acestei inițiative de modificare legislativă. „Pe noi pacienții ne interesează să avem medicamente. Cu cât sunt mai multe oferte, cu atât este mai bine, avem concurență, avem și prețuri mai mici. Nu înțeleg de ce trebuie să intervii cu legi aici. Farmaciile sunt societăți comerciale, iar dacă nu ar avea profit s-ar închide. Atât timp cât există, înseamnă că au clienți și putem discuta chiar de discriminare. Cred că exagerăm dacă reglementăm existența farmaciilor după modelul «păcănelelor» sau caselor de pariuri. Nu vorbim de același lucru. Până la urmă vorbim de accesul oamenilor la medicamente mai ieftine, este interesul pacientului aici. Trebuie să susținem orice farmacie, chiar dacă este independentă sau face parte din marile lanțuri de profil. Chiar dacă este în orașe sau în mediul rural. Repet, toate farmaciile sunt în interesul pacienților”, a precizat Radu Gănescu.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente