vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEconomico-socialNationalAMENZI ABUZIVE DIN PARTEA MAI

AMENZI ABUZIVE DIN PARTEA MAI

Ministrul de Interne admite că unii polițiști au dat amenzi în mod abuziv în perioada stării de urgență legate de coronavirus și spune că abuzurile sunt anchetate. Ministrul de Interne le recomandă celor care se consideră nedreptățiți să facă o sesizare.

„Am luat măsuri ca să nu se facă abuzuri. Că ele se fac este un lucru evident, pentru că sunt foarte mulți tineri care au făcut doar șase luni Școala de Poliție și acum sunt pe teren, pentru că am avut nevoie de cadre, să acoperim toate misiunile. Este o muncă titanică la nivel național”, declară Marcel Vela

Ministrul de Interne spune că abuzurile sunt anchetate: „Unde am fost sesizați că s-au făcut abuzuri se fac cercetări de către inspectoratele județene, fie că au fost amendați de Poliție sau de Jandarmerie, Poliția de Frontieră. Unde au fost abuzuri la Polițiile Locale am sesizat primăriile de care aparțin polițiile respective”.

Vela a dat exemplul unui fotoreporter amendat la Timișoara sau al unei vânzătoare din Oțelu Roșu care era la serviciu, dar căreia i s-a imputat în procesul verbal că nu avea adeverință de la serviciu.

Ministrul de Interne le recomandă celor care se consideră nedreptățiți să facă o sesizare: „Fiecare cetățean care se simte, eu știu, nedreptățit poate face două lucruri: să ne sesizeze pe noi în legătură cu o amendă sau așa cum am sesizat din media, atunci când s-au întâmplat, ne-am autosesizat și lucrul doi pe care poate să-l facă un cetățean după ce ne sesizează pe noi direct este să conteste amenda în instanță și un judecător va evalua dacă s-a greșit sau nu atunci când i s-a întocmit procesul verbal”.

 

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente