duminică, aprilie 28, 2024
AcasăSportLocalAndrei Stoica a reușit un K.O. de senzație la gala din Londra

Andrei Stoica a reușit un K.O. de senzație la gala din Londra

 

andrei-stoicaAndrei Stoica, luptătorul român, a reușit sâmbătă seara să câștige meciul împotriva portughezului Antonio Souza încă din prima repriza, de la categorie 95 kg, n a doua gală Respect World Series, desfășurată la Londra, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

„Sunt fericit, aveam nevoie de această reușită. Mă bucur că am reușit să aduc o nouă victorie României. Nu a fost un meci ușor, iar pregătirea intensă din ultimele luni a dat roade. De luni mă întorc la antrenamente, nu o să îmi iau vacanță deocamdată. Voi avea un program competițional bogat în acest an și promit să dau tot ce e mai bun de fiecare dată când intru în ring. Nu pot să fiu fericit pe deplin din cauza accidentării fratelui meu. Știu că se întâmplă și cunosc riscurile acestui sport. Sunt însă convins că Bogdan se va recupera repede”, a declarat Andrei Stoica la finalul galei.

Bogdan Stoica a pierdut meciul cu Antonio Plazibat din Croația, la categoria 92 de kilograme, după ce s-a accidentat la glezna dreaptă în repriza a doua. Croatul a fost declarat câștigător prin KO tehnic.

Alin Panaite, președintele Respect World Series, a declarat: „Suntem mândri de ce am reușit la Londra și succesul acestei gale ne motivează să continuăm să investim și să încercăm să facem din Respect World Series cel mai mare circuit din Europa”.

Victorii de răsunet la Londra au mai înregistrat Benjamin Adegbuy, Ciprian Schiopu, Marian Rusu și Andrei Leuștean.

Următoarea gală Respect World Series ar urma să se desfășoare în România.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente