miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocaleInternationaleAngela Merkel se amestecă în alegerile legislative din Grecia și generează controverse,...

Angela Merkel se amestecă în alegerile legislative din Grecia și generează controverse, inclusiv în cadrul coaliției de guvernământ

Cancelarul german Angela Merkel genera contoverse, duminică, în Germania, inclusiv în cadrul majorității sale politice, după dezvăluiri în presă potrivit cărora ea este pregătită să lase Grecia să iasă din zona euro în cazul sosirii la putere a stângii radicale în această țară.

„Guvernul german consideră aproape inevitabilă ieșirea (Greciei) din zona euro dacă șeful opoziției Alexis Tsirpas (Syriza, stânga radicală) va conduce guvernul după alegerile (legislative din 25 ianuarie), va abandona politica de austeritate bugetară și nu va mai rambursa datoriile țării”, a anunțat în ediția online săptămânalul Der Spiegel, citând „surse apropiate Guvernului german”.

Potrivit presei germane, Angela Merkel și ministrul german de Finanțe Wolfgang Schäuble (ambii conservatori din cadrul CDU) încearcă să exercite presiuni asupra alegătorilor eleni sau chiar asupra lui Alexis Tsirpas. Însă acest demers rămâne controversat, inclusiv în cadrul coaliției guevernamentale, social-democrații și conservatorii exprimându-și dezaprobarea în public.

Contactați de AFP, Angela Merkel și Wolfgang Schäuble nu au dorit să confirme, nici să dezmintă, informațiile din Der Spiegel. „Grecia și-a îndeplinit obligațiile în trecut. Guvernul german pleacă de la principiul că Grecia va continua să își îndeplinească obligațiile față de troica” creditorilor săi (Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional), a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului german.

Un purtător de cuvânt al CDU, Christian Bäumler, a adresat o avertizare, duminică, și anume, ” în caz de ieșire din zona euro, datoriile (Greciei) nu vor putea fi rambursate”.

„Cu acest scenariu de amenințare (…), Guvernul (german) se amestecă indirect în campania (electorală) din Grecia. Este extrem de riscant și o eroare”, comenta duminică Die Welt, un cotidian apropiat conservatorilor.

În teorie, niciun mecanism nu prevede ieșirea unei țări din zona euro. Dar, potrivit Berlinului, în cazul în care Grecia nu își va mai îndeplini angajamente, BCE ar putea restrânge posibilitățile de refinanțare a băncilor grecești până la punctul de a obliga Atena să reintroducă drahma.

Social-democrații (SPD) germani, membri ai „marii coaliții” aflate la putere la Berlin, au contestat în public demersul atribuit lui Merkel.

În acest sens, vicepreședintele grupului SPD în Bundesteag (Camera inferioară a Parlamentului german), însărcinat cu euro, a apreciat că CDU a fost la originea acestei „scurgeri”. „O schimbare de direcție a Guvernului? Mai degrabă o eroare a CDU”, a comentat el pe contul său de Twitter.

„Cu acest tip de șantaj public se vrea destabilizarea Greciei înainte de alegeri”, a apreciat la rândul său președintele Die Linke (stânga radicală germană, aflată în opoziție), Bernd Riexinger.

Parlamentul grec a anunțat miercuri dizolvarea sa și a confirmat organizarea de alegeri legislative anticipate la 25 ianuarie, la care, potrivit sondajelor, Syriza este considerată favorită.

O astfel de victorie ar aduce o „schimbare necesară” în Europa care ar antrena pe aceeași cale Spania și Irlanda, a declarat sâmbătă liderul Syriza, Alexis Tsirpas, care denunță politicile de austeritate impuse Greciei de către creditorii săi.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente