miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareArderea deșeurilor sancționată de Garda de Mediu

Arderea deșeurilor sancționată de Garda de Mediu

În luna aprilie a acestui an, Comisariatul Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 45 de acțiuni de inspecţie și control.

În cadrul inspecţiilor neplanificate, au fost înregistrate:

– 6 controale efectuate în urma sesizărilor,

– 6 controale de verificare a realizării măsurilor stabilite anterior,

– 3 controale efectuate în urma autosesizării,

– 14 controale dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu,

– 7 controale de verificare a respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare,

– 2 controale pentru investigarea unor incidente cu impact semnificativ asupra mediului;

– 6 controale pentru identificare de obiective noi.

– o acțiune de verificare a respectării obligațiilor legale privind introducerea de către operatori economici, pentru prima dată pe piață, a produselor din lemn.

În urma acestor controale, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 160000 lei. De asemenea, într-una din situații, în care s-a constatat faptul că încălcarea a prevederilor legale din domeniul protecției mediului intră sub incidența legislației penale, au fost sesizate organele de urmărire penală pentru soluționarea aspectelor identificate, conform competențelor acestora.

Principalele neconformităţi constatate în timpul controalelor efectuate în perioada menţionată au fost:

– gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor de tip municipal și asimilabile de către deținătorii acestora (persoane fizice, juridice) prin abandonarea acestora pe terenuri situate de-a lungul unor cursuri de apă, din intravilanul și extravilanul unor localități;

– neîntocmirea evidenţei gestiunii deşeurilor pentru deșeurile generate, colectate, valorificate, eliminate de către operatorii economici

– lipsa formularelor de transport deşeuri în cazul livrării acestora către terți;

– emisii de poluanţi în aer, cu încălcarea prevederilor legale, în special din arderea unor deșeuri;

– nerespectarea măsurilor stabilite la inspecțiile anterioare, în domeniul gestionării deșeurilor .

Acțiunea privind verificarea salubrizării cursurilor de apă și a realizării și întreținerii șanțurilor și rigolelor stradale în localități este în curs de desfășurare, fiind identificate peste 10 amplasamente cu deșeuri abandonate. Au fost identificate lucrări de salubrizare la nivelul unor localități, Sărbătorile Pascale putând fi considerate un ”catalizator” în acest sens, noi verificări ale comisarilor GNM – CJ Satu Mare urmând să fie efectuate după data de 30 aprilie 2020.

Controalele pentru investiţii noi şi la finalizarea investiţilor, efectuate pentru plata tranşelor către beneficiarul proiectelor, au fost soluționate cu prioritate, fără a fi constatate neconformități în majoritatea cazurilor.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente