vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAspiratoarele puternice, interzise de luna viitoare

Aspiratoarele puternice, interzise de luna viitoare

Lupta cu praful de pe covoare și murdăria va fi mai dificilă de luna viitoare. Ca să protejeze mediul, Comisia Europeană va intezice vânzarea aspiratoarelor care au motoare mai puternice de 1.600 de wați. Adică a celor care ne ajută să terminăm mai repede curățenia din case și birouri.

Comisia Europeană vrea să reducă, pe cât de mult posibil, consumul de energie. Așa că, după ce a reglementat producția de frigidere, a venit și rândul aspiratoarelor. Aparatele cu motoare puternice trebuie să dispară din magazine. Adică exact cele preferate de gospodine. Avantajul unui aspirator de mare putere este faptul că acesta aspiră mult mai repede mizeria de pe covor.

„Un aspirator de 2400 wați aspiră un apartament cu două camere cam în 30 de minute. Un aspirator de 1200 wați, același apartament îl aspiră într-o oră dar cu pauzele de rigoare pentru cel de-al doilea, că altfel se arde”, explică un electrician.

De luna viitoare, vânzarea aspiratoarelor care au peste 1.600 de wați ar trebui să nu mai fie posibilă. Specialiștii în vânzări se așteaptă la efecte negative asupra economiei.

„Este absurdă o astfel de obligativitate pentru că fie plătește exact cât consumă și nu poate să oblige pe nimeni. Este ca și cum te-ar obliga să circuli cu 1,2 capacitate cilindrică la mașină. Da, te duce tot din A în B, dar depinde și cu ce confort”, susține Marcelo Mihai, consultant retail.

Noile generații de aspiratoare trebuie să fie la fel de eficiente și cu un motor de 900 de wați. Și mai puțin zgomotoase….rostiri.yahoo.com

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente