joi, martie 28, 2024
AcasăPoliticaAsteptam DEMISIA directorul SRI, George Maior

Asteptam DEMISIA directorul SRI, George Maior

Directorul SRI, George Maior, a anunțat vineri la Timișoara că după instalarea noului președinte îi va înainta acestuia demisia din funcție. El consideră că noul șef al statului ar trebui să facă o evaluare asupra activității sale în fruntea Serviciului și să ia o decizie.

Șeful SRI, George Maior, a fost întrebat de jurnaliști dacă serviciile de informații ar trebui să se implice în viața politică. “Deloc nu ar trebui să se implice serviciile secrete, ca să fie clar. Vedeți, în contextul fiecărei campanii electorale, discursul politic aduce în atenție, din nefericire și serviciile de informații.

Din punctul de vedere al propriului meu serviciu, vă garantez că stă deoparte de această luptă politică, ne interesează să ne facem treaba bine. În ce mă privește, se vehiculează, nu a venit dinspre mine acest lucru, în legătură cu evoluția mea politică, nu e cazul, nu mi s-a propus niciodată și nu am discutat cu nimeni ideea de prim-ministru, ba dimpotrivă, eu cred că e normal ca viitorul președinte să decidă în privința serviciilor de informații.

Din punctul meu de vedere, voi merge spre noul președinte, îmi voi prezenta demisia și el va decide dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu poate să continue sau nu”, declară George Maior.

Sâmbătă se împlinesc opt ani de când George Maior a fost numit la conducerea SRI. Numele său a fost vehiculat de o parte a presei pentru postul de prim-ministru, în cazul în care Victor Ponta câștigă alegerile prezidențiale din noiembrie.

Șeful SRI s-a aflat vineri la Timișoara, unde a primit titlul de “Doctor Honoris Causa” al Universității de Vest.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente