marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareRusia a trimis un nou convoi "umanitar" în estul Ucrainei

Rusia a trimis un nou convoi „umanitar” în estul Ucrainei

Un nou convoi umanitar rus, format din 74 de camioane, a intrat duminică în estul Ucrainei, anunță autoritățile de la Kiev, avertizând că insurgenții și trupele ruse pregătesc o ofensivă militară de amploare.

„A fost trimis un nou convoi, format din 74 de camioane, prin încălcarea tuturor criteriilor internaționale privind transportul ajutoarelor umanitare”, a afirmat Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene.

„Există semnale conform cărora rebelii și trupele ruse pregătesc o ofensivă de amploare”, a adăugat Andrei Lisenko, precizând că șase militari ucraineni au fost răniți în ultimele 24 de ore, în confruntări cu separatiștii.

În urmă cu o săptămână, Administrația de la Kiev a anunțat că Rusia a trimis tancuri și militari în estul Ucrainei, informația fiind confirmată de NATO.

Șapte militari ucraineni și cinci civili au murit, vineri și sâmbătă, în estul Ucrainei.

Confruntările între serviciile de securitate ucrainene și insurgenții separatiști proruși continuă în zona aeroportului din Donețk, în pofida armistițiului intrat în vigoare pe 5 septembrie.

Țările occidentale au criticat vehement Rusia pentru lipsa de acțiune în cazul conflictului ucrainean, soldat cu peste 4.000 de morți în ultimele opt luni.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente