joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleAtenție, șoferi! Polei pe mai multe drumuri din județ

Atenție, șoferi! Polei pe mai multe drumuri din județ

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a transmis o avertizare care arată că pe unele drumuri din țară carosabilul este alunecos din cauza depunerii de polei. Potrivit Centrului Infotrafic la această oră se acționează cu material antiderapant.

Printre aceste județe se numără și Satu Mare. Un strat gros de polei s-a depus pe DN 19 și pe raza localităților Satu Mare și Carei.

În acest context șoferii sunt sfătuiți să circule cu viteză foarte redusă și să evite manevrele periculoase. „Folosiți frâna de motor pentru reducerea vitezei și nu bruscați comenzile autovehiculului”, au transmis polițiștii.

În urmă cu puțin timp, în jurul orei 09:00, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de burniță și polei, valabil în zonele joase din județul Satu Mare. Atenționarea emisă de ANM este valabilă în cursul zilei de astăzi până la ora 11:00.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente