vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleAutoritățile locale și județene s-au rugat pentru binele sătmărenilor

Autoritățile locale și județene s-au rugat pentru binele sătmărenilor

Prefectul Altfatter Tamás, subprefectul Radu Bud, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, președintele Consiliului Județean Satu Mare și Pataki Csaba, au participat la întâlnirea ecumenică organizată de Primăria Municipiului Satu Mare prilejuită de Rugăciunea comună, eveniment devenit tradiție la început de an.

Aceștia împreună cu reprezentanți ai cultelor creștine dar și cu alți reprezentanți ai autorităților guvernamentale, județene și locale, s-au rugat pentru binele sătmărenilor, pentru normalitate, pentru un An Nou mai bun!

„Am dorit să mulțumim și în acest an pentru tot ce am realizat să facem, cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Am trecut peste multe provocări, dar am rămas uniți, iar acest lucru se datorează credinței și valorilor noastre. Este un prilej bun pentru a ne reaminti că numai împreună vom putea ajunge să creăm o lume mai bună pentru copiii noștri”, a menționat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Reprezentanți din partea a 9 culte religioase au adresat pe rând rugăciuni pentru sănătatea locuitorilor municipiului Satu Mare și pentru bunul mers al proiectelor care se vor derula în acest an.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente