Examenul de Bacalaureat 2024 continuă astăzi cu proba obligatorie a profilului. Elevii de la profilul uman dau examen la Istorie, iar cei de la real, la Matematică. La jumătate de oră de la începerea probei, în spațiul public au apărut subiectele atât la Matematică, filiera tehnologică, cât și la Istorie.
Subiectele la Matematică și Istorie de la Bacalaureat 2024 vor fi publicate oficial la ora 15.00, în secțiunea specială de pe edu.ro, unde va fi disponibil și baremul de corectare.
Probele au început la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30. Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt trei (3) ore, calculate din momentul în care sa încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire cu două ore candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile de asigurare județene, conform procedurii de a asigura condiții privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
SUBIECTELE LA ISTORIE
„Subiectele la Istorie sunt ușoare în acest an. Accesibile. Cerințele sunt formulate corect, ușor de citit, ușor de înțeles. Nu se vor putea face confuzii. La eseu s-a repetat cumva tema de anul trecut, anume perioada postbelică, perioada comunistă. Dar, formulată diferit, cu cerințe diferite. Dar ca perioada de timp la eseu a picat cam la fel cu ce s-a dat anul trecut.
Evident, mulți copii au fost foarte avantajați. Perioada postbelică înseamnă perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial și până în prezent. Adică perioada comunistă și post-decembristă. Acesta este un subiect care îi avantajează întotdeauna pe elevi. Este perioada cea mai apropiată de noi, e recentă. Sunt mai aproape de evenimente. Subiectele i-au trecut pe elevi prin toată materia.
Programa matematica Bacalaureat 2024
Elevii de la mate-info vor trebui să fie capabili să identifice noțiuni specifice logicii matematice și teoriei mulțimilor. Printre competențele specifice se mai numără: Deducerea unor rezultate şi verificarea acestora utilizând inducţia matematică sau alte raționamente logice, Recunoaşterea unor corespondenţe care sunt funcţii, şiruri, progresii, recunoașterea funcției de gradul I, exprimarea legăturii între funcţia de gradul I şi reprezentarea ei geometrică. Absolvenții trebuie să cunoască mulțimi de numere, funcții și ecuații, metode de numărare și matematici financiare, să aibă noțiuni de geometrie, algebră și analiză matematică.
Elevii de la filiera teoretică, profil real, specializarea științele naturii vor trebui să stăpânească mulțimi și elemente de logică matematică, șiruri, funcții,lecturi grafice, funcția de gradul I și II, geometrie plană, elemente de trigonometrie,metode de numărare, matematici financiare, elemente de geometrie , de calcul matriceal și sisteme de ecuații liniare, elemente de analiz matematică, funcții derivabile, elemente de algebră și analiză matematică.
Elevii de la pedagogic vor trebui să stăpânească mulțimi și elemente de logică matematică, șirurile, funcțiile și lecturile grafice, aplicații ale trigonometriei în geometrie, numerele reale, funcțiile și ecuațiile, matematici financiare, noțiuni de geometrie, structuri algebrice, elemente de calcul matriceal și sisteme de ecuații liniare.
Elevii de la filiera tehnologică, profilurile servicii, resurse naturale și protecția mediului, profilul tehnic toate calificările profesionale vor trebui să stăpânească mulțimi și elemente de logică matematică, șiruri, funcții, lecturi grafice, funcția de gradul I și II, mulțimi de numere, funcții și ecuații, metode de numărare, matematici financiare, elemente de geometrie, de calcul matriceal și sisteme de ecuații liniare, analiză matematică, elemente de algebră.