joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAudiențe la Prefectură

Audiențe la Prefectură

12823261_1124769727546667_6825061877263007564_o

Patru persoane au participat marți, 08 martie 2016, la audiențele organizate de Instituția Prefectului Județului Satu Mare în sala mică de ședințe a Palatului Administrativ. Din partea Instituției Prefectului au fost prezenți consilierul juridic Hadrian Tomșa, consilierul pe relații publice Florian Găzdac și expertul Corp Control Sergiu Micle. Dintre persoanele aflate în audiențe, una a fost îndrumată să depună un memoriu explicativ atașând acte edificatoare, două persoane au fost îndrumate să aștepte răspuns de la instituțiile la care au depus petiții, pentru ca, ulterior, să revină pentru clarificări, iar pentru o persoană s-a comunicat punct de vedere cu privire la modul de soluționare a problemei sesizate. Cetățenii au ridicat probleme referitoare la calculul impozitului pe bunuri, schimbarea denumirii unei străzi, recuperarea alocației pentru susținerea familiei și atribuirea dreptului de proprietate asupra unui teren moștenit.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente