La data de 06 noiembrie a.c. , în cursul dimineții polițiștii din Păulești au fost sesizați de către o angajată a unității de învățământ din localitatea Hrip, despre faptul că, în timpul nopții persoane necunoscute prin spargerea unui geam au pătruns în incinta clădirii. Oamenii legii au desfășurat activități pentru identificarea autorilor, astfel în cursul zilei de ieri au reușit identificarea acestuia. Este vorba despre un tânăr, de 24 de ani, din localitate. În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că Gavril B. , joi noaptea ar fi pătruns în incinta clădirii prin spargerea și escaladarea unui geam dublu, situat în spatele clădrii fără a sustrage bunuri din incintă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt calificat.
Polițiștii din Ardud au prins ieri în flagrant 2 persoane de sex masculin, care sutrăgeau cereale din parcela cultivată de către Cristian V.
Vasile P. și Emil T. ar fi sustras cantitatea de 270 kg porumb până la momentul în care au fost prinși de oamenii legii. Întreaga cantitate a fost ridicată și predată păgubitului.
S-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În cazurile menționate anterior persoanele sunt cercetate în stare de libertate.