Un ghid de prezentare a probei orale la limba română pentru candidații la examenul de Bacalaureat a fost realizat pentru Edupedu.ro de profesoara de Limba și literatura română Anamaria Ghiban de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași. Candidații sunt sfătuiți să nu citească în fața profesorilor din comisie ce și-au notat pe ciornă, ci să se exprime natural, în vorbire liberă, reținând totodată că se află într-un cadru formal.
Candidații ar trebui să aibă în vedere să citească textul corect, conștient, cursiv și expresiv, pentru a demonstra înțelegerea textului, în calitate de utilizator experimentat, potrivit profesoarei.
Răspunsurile la cele trei cerințe „trebuie să fie clare, coerente, formulate într-un limbaj adecvat, folosind un vocabular variat, care să demonstreze stăpânirea instrumentelor de comunicare în limba română”, spune Anamaria Ghiban.
„Folosirea unor propoziții scurte, clare și a unor cuvinte pe care candidatul le folosește în mod curent în exprimarea sa va spori naturalețea discursului, însă candidatul nu trebuie să uite că se află într-o situație de comunicare formală, ce impune utilizarea limbii literare. Prin urmare, este de dorit ca acesta să dovedească o capacitate de adaptare a exprimării la situația de examen”, scrie profesoara în ghidul pentru cititorii Edupedu.ro.
Cât despre ultima cerință de pe bilet, care are în vedere exprimarea unei opinii în legătură cu un aspect ce are legătură cu tema textului suport, profesoara Anamaria Ghiban spune că „această cerință seamănă destul de mult cu unul dintre subiectele de la proba scrisă, vizând, practic, crearea unui text argumentativ, pe care candidatul trebuie să îl prezinte oral. Cu toate că nu i se impun candidatului anumite reguli în ceea ce privește rezolvarea acestei cerințe, este recomandat ca structura răspunsului să fie cea a unui text argumentativ, în care să fie utilizate structurile lingvistice specifice acestui tip de text”.
Probele scrise vor începe pe 10 iunie 2025, cel mai devreme din istoria recentă, mai precis din ultimii 15 ani cel puțin, arată o analiză Edupedu.ro. Edupedu.ro a scris că România schimbă datele pentru examene cât mai devreme în anul școlar ca efect al schimbărilor climatice.
Evaluarea fiecărui candidat la proba orală de pe 27-29 (limba română) sau 29-31 ianuarie (limba maternă) se face într-un program stabilit de fiecare liceu și se realizează de către doi profesori examinatori, care completează „un borderou individual” cu punctajul fiecărei competențe observate, conform procedurii ministerului Educației. În situația în care cei doi examinatori oferă același nivel, acesta este considerat nivelul final.
Proba în sine presupune înțelegerea unui text la prima vedere, literar sau nonliterar, pe baza căruia candidatul va trebui să răspundă la câteva cerințe, pentru a-și demonstra nivelul de competență în ceea ce privește comunicarea orală în limba română. Competențele vizate sunt următoarele:
Înțelegerea textului
Exprimarea și argumentarea unui punct de vedere;
Organizarea discursului;
Adaptarea la situația de comunicare;
Utilizarea limbii literare
Pentru a face față cu brio examinării și pentru a obține nivelul de competență de utilizator experimentat (maximul care se poate obține, dintre cele trei posibile) este recomandat să se țină cont de câteva aspecte atunci când candidatul își pregătește răspunsurile.