miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăEconomico-socialSocialBărbatul care a provocat accidentul de circulație în intersecția dintre Negrești și...

Bărbatul care a provocat accidentul de circulație în intersecția dintre Negrești și Călinești, era băut

La data de 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui evenimentu rutier, soldat cu rănirea unei persoane, în județul Satu Mare. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă.

În fapt, un bărbat, de 59 de ani, din Gherța Mică, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule format din autotractor și semiremorcă, deplasându-se pe DJ 197, la intersecția cu DN 19, ar fi pătruns în intersecție, fără a acorda prioritate de trecere, fiind acroșat de către o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 44 de ani, din Satu Mare.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoutilitarei. Bărbatul a fost transportat la spital pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare.

Ambii bărbați au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero la bărbatul rănit, și 0,84 mg/ alcool pur în aerul expirat la conducătorul ansamblului de vehicule.

Amândorura li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente