Președintele Traian Băsescu a declarat luni că a încercat să-i convingă pe premierul Victor Ponta și pe președintele PNL, Crin Antonescu, să încerce o altă variantă pentru funcția de ministru al Transporturilor decât liberalul Ovidiu Silaghi.
‘Astăzi am primit adresa semnată de primul-ministru Victor Ponta prin care îmi solicită numirea dlui Silaghi în funcția de ministru al Transporturilor. Ceea ce vă voi spune despre lipsa mea de încredere într-o astfel de desemnare am spus și primului-ministru și dlui Crin Antonescu, încercând să-i conving să nu-i punem în situația unei respingeri și să încerce o altă variantă’, a afirmat președintele, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni.