vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareBăsescu: Trag un semnal de alarmă. CRIZA este aproape, suntem în recesiune

Băsescu: Trag un semnal de alarmă. CRIZA este aproape, suntem în recesiune

Președintele Traian Băsescu a declarat, într-o conferință de presă, că trage un semnal de alarmă privind intrarea României în recesiune, susținând că principalele cauze sunt proasta guvernare și reducerea investițiilor.

Băsescu: Suntem în recesiune; Încă se pot lua măsuri de evitare a intrării în criză, dar ea e aproape

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că România a intrat în recesiune, după standardele UE, el avertizând asupra faptului că această realitate economică nu mai poate fi acoperită de „propaganda pontistă” și subliniind că intrarea într-o eventuală criză este „aproape”.

„În conformitate cu standardele UE, România a intrat în recesiune. Și pentru că nu vreau să avem diferende pe definiții, indiferent ce definiții ar utiliza dottore, vă invit să vedeți definiția pe care Eurostat o dă recesiunii: (…) două trimestre succesive cu scădere a creșterii economice față de trimestrul anterior. România se află în această situație, chiar dacă față de anul 2013 are o ușoară creștere economică. Dar, deja, economia a intrat în declin și este un declin de două trimestre consecutive. Trimestrul unu, care are o creștere negativă de 0,2% din PIB, și trimestrul doi 2014, care are o creștere negativă de 1% față de trimestrul unu 2014. Asta, în termeni tehnici, înseamnă că economia României a intrat în recesiune”, a precizat Băsescu.

„Eu am mai văzut acest film, tot cu un guvern care mințea că-i duduia economia. Și lui Ponta îi duduie economia. În cap. Că în realitate a început să se deprecieze”, a spus Băsescu.

El a adăugat că există mai multe cauze ale intrării în recesiune și a menționat că, generic vorbind, cauza principală este „proasta guvernare”.

„În primul rând, generic vorbind, este proasta guvernare și impresia că suntem guvernați pentru că premierul merge la televizor unde vorbește despre economie fără să înțeleagă ce se întâmplă în urma deciziilor pe care le ia. În primul rând, cauza fundamentală este reducerea investițiilor, fenomen asupra căruia am atenționat continuu de la începutul anului. S-a făcut o reducere a investițiilor cu 22,5% față de primul semestru al anului trecut”, a explicat șeful statului.

El a spus că a doua cauză este „reducerea investițiilor străine directe, care pe primele 6 luni înregistrează o scădere de 10 procente față de anul trecut”.

Președintele a arătat că o altă cauză a intrării în recesiune este constituită de multitudinea de taxe introduse pe economie și populație, el făcând referire în special la taxa pe stâlp și la creșterea taxei pe combustibil, care „au lucrat ca o frână pentru economie”.

Șeful statului a menționat de asemenea „lipsa de proiecte pentru absorbția fondurilor europene”.

„Sigur, acum se vede că regele e gol, iar minciunile lui Ponta și Teodorovici nu mai pot continua. Anul trecut au avut o creștere explozivă pentru că au venit la plată facturile din timpul guvernului Boc. Anul acesta, când încă mai au proiecte în execuție de la guvernul Boc, dar n-au făcut niciun proiect nou pe bani eruoepni, pe infrastructură, pe mediu, mă refer la proiecte mari, pe primele 6 luni absorbția a crescut cu numai 3 procente. Numai 3 procente”, a punctat Băsescu.

„Aceste lucruri nu mai pot fi acoperite de propaganda pontistă. Proasta guvernare e o realitate. A avut toate condițiile de stabilitate macroeconomică preluate de la guvernul Boc. Prin incompetență și minciună reușește să creeze din nou dezechilibre”, a susținut Băsescu.

„Este un semnal de alarmă pe care îl trag pentru că am mai trăit o dată acest proces, cu un guvern mincios, al lui Tăriceanu și ne pregătim, din nou, să intrăm într-un astfel de proces, de depreciere a situației macroeconomice. Încă nu e prea târziu. Încă se pot lua măsurile adecvate evitării unei intrări în criză. Dar criza este aproape, suntem în recesiune”, a mai spus șeful statului.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente