sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCampanie de informare privind drepturile de autor

Campanie de informare privind drepturile de autor

DREPTURILE-DE-AUTOR

Poliția Română împreună cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România au lansat o campanie de informare cu privire comunicare publică în scop ambiental a operelor muzicale.

Astfel, în data de 26.04.2016, au fost distruse peste 150.000 de DVD-uri, CD-uri, casete audio și hard disk-uri care conțineau opere muzicale, audiovizuale, filme sau programe de calculator piratate. Bunurile au fost ridicate de polițiști la acțiunile organizate pentru protejarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe și au fost supuse unor expertize tehnico-științifice care au confirmat că sunt produse piratate. Toate acestea au fost colectate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, care, împreună cu Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, a demarat procedura de distrugere.

La data de 26 aprilie a.c., de Ziua Internațională a Proprietății Intelectuale, Poliția Română, împreună cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România au lansat o campanie de informare a cetățenilor și societăților comerciale cu privire la modalitățile de comunicare publică în scop ambiental a operelor muzicale.

În acest context, în perioada următoare, polițiștii de la economic și cei de la prevenire, împreună cu specialiști O.R.D.A și U.P.F.R., vor organiza sesiuni de informare cu privire la prevederile legale în domeniul drepturilor de autor, cu accent pe comunicare publică în scop ambiental a operelor muzicale.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente