Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică continuă să desfăşoare campanii de prevenire a infracţiunilor cibernetice. Într-o postare publicată pe Facebook, instituţia subliniază faptul că mulţi dintre noi trăiesc cu impresia greşită că atacatorii cibernetici nu sunt interesaţi de conturile noastre personale.
De fapt, orice cont online poate deveni o ţintă, iar atacurile nu se concentrează asupra unui utilizator specific, ci asupra unui număr mare de posibile victime. Dacă nu suntem atenţi, atacatorii pot folosi informaţiile noastre pentru furt de identitate, fraude bancare sau chiar pentru a accesa şi compromite conturile persoanelor apropiate.
Protejarea împotriva acestor infractori nu este atât de complicată. Directoratul recomandă utilizarea unor parole complexe şi unice pentru fiecare cont, activarea autentificării în doi paşi şi evitarea distribuţiei informaţiilor personale în spaţiul public. De asemenea, site-ul „sigurantaonline.ro” este o resursă valoroasă pentru exersarea obiceiurilor de securitate online, conform postării.