luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCanabis descoperit într-un apartament din Satu Mare

Canabis descoperit într-un apartament din Satu Mare

canabis

Procurorii DIICOT au arestat un bărbat care avea o cultură de canabis chiar în apartamentul părinilor săi din Satu Mare.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus astăzi reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Mereuți Bogdan Adrian pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012 – octombrie 2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Mereuți Bogdan Adrian a cultivat plante de cannabis în mod clandestin, în scopul recoltării substanței vegetale cu conținut psihotrop și comercializării acesteia – după uscare – unui cerc larg de consumatori de pe raza municipiului Baia Mare și a localităților învecinate.

S-a reținut că inculpatul a cultivat plantele atât în interiorul apartamentului părinților săi, situat în municipiul Satu Mare, (unde și-a amenajat o cultură in-door), cât și pe terenuri greu accesibile, situate în localități limitrofe municipiului Baia Mare, camuflate de vegetație forestieră.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite două culturi indoor și una outdoor de plante de cannabis și au fost ridicate aproximativ 7 kg. de muguri și frunze de cannabis, precum și 32 de răsaduri de plante de cannabis, aflate în diferite stadii de dezvoltare, o instalație de iluminare a plantelor, un calculator și 2.000 de lei.

Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul de Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș.

La activități au participat și polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente