
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului PUNCHKA VICTOR, cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, prev. de art.263 alin.1 C.pen.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul Punchka Victor, în data de 10.10.2017, în baza unei înțelegeri cu persoane neidentificate , a preluat și transportat , cu autoturismul marca Volkswagen Turan , cu nr. de înmatriculare germane OL 256 X , din loc. Zalău, jud. Sălaj până în loc. Foieni, jud. Satu Mare , un număr de 8 persoane , 4 majori și 4 minori, cetățeni irakieni cu statut de azilat în România , în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat de către aceștia din urmă.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, la Tribunalul Satu Mare.
La soluționarea dosarului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Sectorului Poliției de Frontieră Carei – Compartimentul Combaterea Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – Biroul Combaterea Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


