joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocaleCase inundate și zeci de localități fără curent după furtuna de ieri...

Case inundate și zeci de localități fără curent după furtuna de ieri seara

Fotografii-furtuna-Mike-Olbinski04Instituția Prefectului a informat în seara zilei trecute, printr-un comunicat de presă, că furtuna a provocat mai multe pagube, fiind case inundate și zeci de localități fără curent. Redăm în continuare comunicatul.

Urmarea emiterii codului galben și ulterior portocaliu de fenomene meteorologice periculoase pentru județul Satu Mare, prefectul Eugeniu Avram a dispus, în data de 10 iunie, activarea Comandamentului operațional județean.

Potrivit datelor furnizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, în data de 10 iunie, între orele 17,15- 17,45 la Stația hidrologică Rătești s-au înregistrat  precipitații care au totalizat 47 l/mp, iar la Stația hidrologică Supuru de Jos s-a semnalat grindină de mărimea unui ou de porumbel.

Datorită cantităților foarte de mari de precipitații căzute în zona orașului Tășnad, în cartierul de romi s-a semnalat inundarea a zece locuințe de către apele din șanțurile de colectare a apelor pluviale. Deplasându-se în zona respectivă, prefectul  împreună cu autoritățile locale au decis mutarea celor care locuiau în locuințele afectate de ape într-o grădiniță din apropiere pe timpul nopții.

Tot datorită cantităților mari de precipitații căzute în decurs de câteva ore pe raza localităților Ardud, Gerăușa, Rătești, Unimăt și Poiana Codrului s-au semnalat cazuri de curți și anexe inundate de apele pluviale însă fără a fi afectate locuințele.

Urmarea rafalelor de vânt puternice, cu viteze cuprinse între 72 și 101 km/h, pe DN 19, între localitățile Doba și Decebal, și pe DN 19 A, între localitățile Săcășeni și Tășnad, s-au înregistrat copaci căzuți pe carosabil. Echipele de intervenție de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență au intervenit pentru îndepărtarea copacilor, circulația rutieră fiind reluată la scurt timp. Vântul puternic a doborât trei stâlpi de telecomunicații între localitățile Socond și Hodișa.

Vântul puternic și descărcările electrice au provocat întreruperea alimentării cu energie electrică în 42 de localități din județ, 10 echipe de la ELECTRICA fiind trimise pentru depistarea și remedierea deranjamentelor astfel încât să se poată relua alimentarea cu energie electrică cât mai rapid. În localitatea Bercu, datorită unui fulger a luat foc anexa unei locuințe însă incendiul a fost stins de echipajul de pompieri.

În localitatea Eriu Sâncrai rafalele puternice de vânt au dus la prăbușirea acoperișurilor a două grajduri amplasate pe pășunea comunală, însă fără a fi afectate efectivele de animale. Pe raza județului Satu Mare, la ora transmiterii acestor date, nu mai există situații în care viața cetățenilor să fie puse în pericol. În toate zonele cu potențial de risc se continuă monitorizarea, prefectul solicitând instituțiilor cu atribuții și  primarilor din zonele afectate de furtună să verifice și să aplice măsurile necesare de intervenție în caz de nevoie.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente