joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCatrinel Raț este noul manager al Olimpiei

Catrinel Raț este noul manager al Olimpiei

ratz

Olimpia a terminat sâmbătă campionatul dar e deja cu gândul la sezonul viitor. Iar prima mutare făcută la club nu e legată de lotul de jucători ci de staff-ul administrativ.

Astfel, după ședința de vineri a Consiliului de Administrație s-a decis ca noul manager general al Olimpiei să fie numit Catrinel Raț.

Acesta a mai condus gruparea fanion a județului între 1997 și 2007 și a rămas chiar și acum unul dintre cei mai cunoscuți și respectați oameni de fotbal din Satu Mare.

Din câte se pare Catrinel Raț îl înlocuiește pe Ioan Gurzău, cel care în februarie a fost adus la Satu Mare dar , din păcate, prezența lui s-a dovedit a fi una decorativă la Olimpia în această perioadă.

„Am acceptat propunerea și de acum îmi voi canaliza toată energia mea spre Olimpia. Sunt convins că pot ajuta mult din această postură clubul. Sunt multe de pus la punct, spectatorii trebuie readuși la stadion căci fotbalul pentru ei se joacă. Degeaba joci dacă tribunele s goale” a punctat Catrinel Raț.

Acesta recunoaște că nu avea în plan să revină în fotbal și doar tragedia prin care a trecut în această primăvară l-a făcut să-și regândească planurile de viitor.

Știrea a fost dată în premieră sâmbătă dimineața de Radio Timișoara în cadrul transmisiei efectuate de la Satu Mare de la partida Olimpia -ACS Poli Timișoara.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente