Daca pe finalul lui 2017 am tot discutat despre ITP si despre schimbari, se pare ca 2018 vine cu schimbari chiar in Monitorul Oficial. Daca pana acum schimbarile erau doar zvonuri, se pare ca de acum inainte modificarile sunt oficiale si trebuiesc luate in considerare.
Daca cei de la Inspectia Tehnica Periodica considera ca problemele masinilor sunt grave si aceasta nu poate fi trecuta de teste, problemele trebuiesc obligatoriu reparate in curs de 30 de zile de la depistarea acestora.
De asemenea, trebuie sa stim ca masinile care au o vechime mai mare de 12 ani vor fi supuse inspectiei tehnice periodice in fiecare an pentru ca acestea sunt suspecte de a fi problematice atunci cand pornesc la drum… iar pagubele pe care le pot provoca sunt de la grave pana la foarte grave.
Legea nr. 260/2017 cuprinde noile reguli cu privire la desfasurarea ITP-ului. Aceasta completeaza Ordonanta Guvernului nr. 81/2000 – care priveste certificarea incadrarii vehiculelor inmatriculate si inregistrate in normele tehnice ce privesc siguranta si circulatia rutiera, dar si protectia mediului si categoria de folosinta conform destinatiei.
Se pare ca regulile de verificare a masinilor devin din ce in ce mai stramte daca ne gandim la vreo cale de scapare sau ceea ce folosesc romanii de fiecare data cand se simt stransi cu usa: spaga. Spaga nu va mai functiona in cazul in care ne dorim sa trecem de ITP, iar masina are probleme.
ITP-ul devine obligatoriu anual daca masina este mai batrana de 12 ani si nici de aceasta regula specificata clar in Monitorul Oficial nu vom scapa. Pe de-o parte este o idee buna avand in vedere ca masinile mai vechi de 12 ani polueaza, insa pe de alta parte se pare ca este o idee si mai buna pentru a creste veniturile celor de la RAR care isi vor dubla castigurile odata cu aceasta lege.