Acasă Locale Stiri Satu Mare Ce le transmite Episcopul Maramureșului și Sătmarului preoților

Ce le transmite Episcopul Maramureșului și Sătmarului preoților

Având în vedere noua situație excepțională pe care o creează instituirea prin Decret prezidențial a stării de urgență pe întreg teritoriul României, facem următoarele precizări:

1. Întrucât nu s-a modificat nimic față de precedenta măsură în ce privește dreptul cultelor de a săvârși serviciile religioase conform cu rânduiala lor, îndemnăm preoții de la parohii și monahii din mănăstiri ca, aplicând toate măsurile luate de autoritățile în drept și recomandările făcute de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, să continue săvârșirea Sfintei Liturghii după programul pe care îl are fiecare comunitate, iar duminica și în sărbători să aplice recomandările care prevăd păstrarea distanței sociale și a numărului de participanți la slujbă, de maxim 50 de persoane în spațiu închis, restul având posibilitatea de a asculta slujba la difuzoare în afara bisericii, după cum îndrumă și Patriarhia Română.

2. Cu părintească îngrijorare pentru părinții și bunicii noștri, pentru expunerea familiei la infectare și îmbolnăvire, binecuvântăm, să rămâneți acasă, dacă alegeți acest lucru, urmărind Sfânta Liturghie la Trinitas Tv, sau online pe Pagina de Facebook a Episcopiei noastre, sau ascultându-o la radio Trinitas, săvârșind zilnic pravila creștină și citind rugăciunile pe care le aveți în evlavie către Mântuitorul, Maica Domnului și toți sfinții, întărindu-vă credința că totdeauna Biserica îi pomenește și se roagă „pentru cei ce din binecuvântate pricini nu sunt prezenți la Sfânta Liturghie”. Ori, absența de la Biserică nu este un act de voință liberă, ci o stare de constrângere din pricina pericolului infectării cu virusul COVID – 19, iar în această situație extremă fiecare casă devine o Biserică și fiecare familie o mică comunitate creștină în rugăciune.

3. Îndemnăm preoții să comunice credincioșilor posibilitatea de a veni la biserica lor peste săptămână spre a se mărturisi și împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, pentru evitarea aglomerării, pe de-o parte din duminici și sărbători, iar pe de altă parte, practica destul de înrădăcinată în comunitățile ortodoxe, aceea de a lăsa spovedania pe ultima săptămână sau ultimele zile ale Postului Mare.

4. Îndemnăm preoții să le ceară credincioșilor, ca la înmormântarea celor plecați la Domnul să respecte toate recomandările de igienă și dezinfectare făcute de autorități și să înlocuiască pomana îndătinată și masa tradițională cu oferirea, pe lângă paharul de vin și colacul îndătinat, dacă doresc, a unui pachet pentru sufletul celui adormit celor ce participă la evenimentul îndoliat, respectând în același timp și numărul de persoane care pot participa.

5. Îndatorăm preoții, ca în colaborare cu autoritățile locale și cele sanitare investite cu aplicarea tuturor măsurilor de carantină, să ofere credincioșilor aflați în această stare de izolare și tulburare asistența religioasă necesară, sfaturile părintești, mângâiere și liniște, arătându-le cu blândețe părintească, bunătate și iubire creștină că Hristos este cu ei în această încercare prin care trec și că Biserica îi are în rugăciunile și purtarea ei de grijă.

6. Este bine să înțelegem că încercarea prin care a îngăduit Dumnezeu să trecem, ne oferă prilejul ca pe lângă post și rugăciune să facem și multe fapte bune. Astfel, preoții și credincioșii se vor organiza ca, acolo unde sunt oameni carantinați și izolați la domiciliu, să intervină oferind, împreună cu autoritățile, hrană celor carantinați și medicamente, alimente, lemne de foc sau combustibil pentru încălzirea celor izolați la domiciliu. Acum este vremea faptelor bune creștine!

7. Facem cunoscut tuturor preoților și credincioșilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului că, din cauza instaurării stării de urgență, anulăm toate slujirile liturgice programate în teritoriu, precum și vizitele canonice și pastorale ale ierahilor până după Sfintele Paști, când nădăjduim că ne va ajuta Dumnezeu să ne reîntâlnim la toate evenimentele bisericești din cele două județe, Maramureș și Satu Mare, prilejuite de sfințiri și resfințiri de biserici și hramuri de mănăstiri.

8. În toată această perioadă, Noi vom săvârși Sfânta Liturghie la Paraclisul Episcopal iar Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, la Mănăstirea Scărișoara Nouă, rugându-ne cu slujitorii Sfintelor Altare și cinul monahal pentru poporul dreptcredincios.

9. În ce privesc problemele curente care se ivesc la nivel de parohie sau mănăstire și care cer o rezolvare rapidă și nu suferă amânare, recomandăm protoieriilor, parohiilor și mănăstirilor să folosească poșta electronică, trimițând pe adresa de email a Episcopiei ([email protected]) toate solicitările, la care vor primi răspuns pe aceeași cale.

10. Întrucât situația de urgență instituită pe întreg teritoriul României presupune restricționarea unor drepturi și libertăți ale cetățenilor, iar izolarea produce tristețe, singurătate și senzația de pustiu, ÎNDATORĂM preoții și Consiliile parohiale să aplice tradiția existentă, aceea ca la ora 12.00 să fie trase clopotele în toate bisericile de la oraș, de la parohii și mănăstiri timp de 5 minute. Sunetul lor este pe de-o parte un strigăt de rugăciune și de ajutor către Dumnezeu, iar pe de altă parte o dovadă că Hristos – Dumnezeu și Biserica Lui sunt cu noi și ne poartă de grijă în această vreme de încercare, fiind în stare de veghe.

11. Suntem întru toate solidari și aducem mulțumire cu recunoștiință autorităților administrative, instituțiilor sanitare și militare implicate în organizarea centrelor de carantină și gestionarea acestei situații grele și mai ales medicilor, asistenților și tuturor angajaților din Sistemul de Sănătate, expuși în mod direct și frecvent pericolului infectării și îmbolnăvirii personale și a familiilor lor și rugăm pe Dumnezeu să le dea putere de jertfă, protecție divină și iubire creștină să poată ajuta la nevoie pe toți cei ce sunt și vor fi în pericol sau boală.

12. Nouă, slujitorilor lui Dumnezeu, mărturisitori și împlinitori ai iubirii necondiționate și desăvârșite a lui Hristos, Păstorul cel Bun, Samarineanul cel Milostiv și Doctorul sufletelor și trupurilor noastre, ne revine o datorie sfântă și unică și anume: să plecăm genunchii și fruntea noastră la pământ și să aprindem iubirea din inimile noastre, precum focul din rugul cel sfânt de pe Sinai, văzut de Moise și să vorbim cu Dumnezeu din fața Sfântului Altar în Liturghie și în rugăciunile particulare despre păstoriții noștri, cerându-I iertare pentru păcatele noastre și ale poporului și grabnică izbăvire de această strâmtorare ce a cuprins întreaga lume și vindecare pentru cei bolnavi și aflați în suferință.

Să ne pregătim creștinește pentru Învierea Domnului, cu speranța că Dumnezeu ne va dărui Sfintele Paști în stare de normalitate și sănătate. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Dumnezeu să ocrotească lumea!

Dumnezeu să ocrotească poporul român!

Dumnezeu să ocrotească România!

Baia Mare,

17 martie 2020

Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu.

† IUSTIN

Episcopul Maramureşului şi Sătmarului

- Advertisment -

Cele mai populare

România feerică

Hotelul e pentru cei care nu se pot lipsi de confort, cortul e pentru aventurieri dar pentru nonconformişti, pentru cei care preferă...

Atac puternic la familia tradițională

Un nou atac la familia tradițională: Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul CEDO declară că ”absența recunoașterii pentru cuplurile de același sex...

Comunicat de presă-Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la această sărbătoare și ținând cont și de deciziile...

Măsuri extraordinare de desfășurare a alegerilor

Votarea se desfăşoară după anumite reguli de protecţie sanitară impuse de autorităţi în contextul pandemiei, care presupun purtarea măştii, dezinfectarea, dar şi...

Comentarii recente