luni, decembrie 2, 2024
AcasăEconomico-socialCe pierderi financiare a înregistrat Tarom în primele patru luni ale anului

Ce pierderi financiare a înregistrat Tarom în primele patru luni ale anului

tarom2Tarom a înregistrat pierderi de 66 milioane de lei în primele patru luni, cu 30 milioane de lei mai puțin față de rezultatul negativ estimat în planul de management, se arată într-un comunicat transmis de compania de transport aerian.

„Rezultatele financiare provizorii arată că am reușit să reducem pierderile estimate. Vorbim de o îmbunătățire cu 6% a rezultatelor financiare ale lunii aprilie față de cele prognozate în planul de management și cu 15% față de bugetul anual (…) În primele patru luni ale anului 2013, pierderile financiare au fost reduse cu 36 milioane de lei comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o îmbunătățire a rezultatelor cu 35%”, a declarat în comunicat directorul executiv al Tarom, Christian Heinzmann.

Tarom a încheiat primele trei luni pierderi de 49 milioane lei, în scădere cu 24% față de aceeași perioadă a anului trecut și sub cele bugetate, de 78 milioane lei. Compania a încheiat anul trecut cu o pierdere preliminară și neauditată de 236 milioane lei. Planul de management, aprobat de Consiliul de Administrație în luna martie, prevede pierderi de 143 milioane lei în acest an, de 18 milioane lei în 2014, urmând ca în 2015 și 2016 compania să realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane lei.

În baza planului de management, Tarom a inițiat în martie un program de retragere voluntară a personalului, vizând reducerea personalului cu 10% până la finele anului. Compania urmărește de asemenea o creștere a numărului de pasageri transportați cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, și o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016.

Mediafax.ro

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare