miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCod galben de ploi și ninsori în aproape toată țara

Cod galben de ploi și ninsori în aproape toată țara

vreme

O avertizare COD GALBEN de ploi, vânt puternic și temperaturi scăzute este valabilă până luni seara, în aproape toată țara. La munte, în jumătatea de nord a Moldovei și în estul și sud-estul Transilvaniei au fost anunțate lapoviță și ninsoare.

Potrivit avertizării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, începând de duminică dimineață, codul galben este valabil pentru întreaga țară, cu excepția județelor Satu Mare, Bihor, Sălaj și Cluj, fiind anunțate precipitații până luni, la ora 18.00. Cantitățile de apă vor depăși 25 de litri pe metru pătrat și izolat 50 de litri pe metru pătrat, mai ales în jumătatea sudică și în zonele de munte.

In zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în zonele montane înalte din restul țării, în jumătatea de nord a Moldovei și trecător în estul și sud-estul Transilvaniei. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, depășind temporar 60-70 de kilometri pe oră, îndeosebi în sud, sud-est și în zonele de munte.

Procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice.

cod-galben-2

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente