sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCod galben de vreme rea la Satu Mare

Cod galben de vreme rea la Satu Mare

Județul Satu Mare se pregătește pentru cod galben de ploaie, lapoviță și ninsoare asezonat cu vânt.

La nivel de țară, sunt vizate, începând din această dimineață, fenomene precum precipitații abundente, ninsori și strat de zăpadă la munte, intensificări ale vântului.

Pentru județul Satu Mare, îndeosebi în zona Oașului, s-a transmis atenționarea meteorologică COD GALBEN. În intervalul 19 aprilie 2017, ora 18,00 – 21 aprilie ora 10,00 temporar vor fi precipitații, iar cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în zona montanǎ 35…40 l/mp.

În zona de munte vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În rest va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie), trecător se vor semnala precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.

Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală vor atinge 50…60 km/h. La munte vântul va avea intensificări cu rafale de peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea.

Instituția Prefectului-Județul Satu Mare a transmis o informare către toate Comitetele Locale pentru Situații de Urgență de la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale cu privire la această atenționare meteo, cu solicitarea de a supraveghea atent evoluția fenomenelor meteorologice la nivelul localității pentru a putea interveni în timp util la apariția unor eventuale situații de urgență.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente