marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareColegiul Național Mihai Eminescu împlinește 100

Colegiul Național Mihai Eminescu împlinește 100

În 2019, Colegiul Național Mihai Eminescu împlinește 100 de ani de la înființarea ca liceu cu limba de predare română. În iulie 1919, statul român a preluat clădirea în care a funcționat Liceul Catolic Regesc, iar în 5 octombrie 1919 au început cursurile primului an școlar în Liceul Mihail Eminescu.

Spiritul academic transmis de un secol în această instituție educațională este rodul generațiilor de dascăli care au insuflat elevilor setea de cunoaștere. Din anul 2008 Colegiul Național Mihai Eminescu din Satu Mare este membru fondator al Alianței Colegiilor Centenare din România și promovează o politică de conservare a valorilor și tradițiilor care l-au consacrat și l-au păstrat ca o adevărată Alma Mater a comunității sătmărene. Dintre miile de absolvenți eminescieni sunt nume consacrate în diferite domenii ale cunoașterii la nivel mondial. Majoritatea au promovat, în lume, prin cariere de excepție, valorile școlii care i-a format.
În semn de recunoaștere a palmaresului acestei instituții de învățământ, datorat dascălilor ei, absolvenților merituoși și comunității locale care a sprijinit pe parcursul acestor 100 de ani liceul nostru, se cuvine să marcăm această aniversare prin activități deosebite. Facem un apel la reunirea absolvenților și dascălilor colegiului la evenimentele din octombrie 2019. Pe parcursul anului școlar se derulează diverse activități dedicate centenarului liceului, dar principalele manifestări vor avea loc în zilele de 3 și 4 octombrie 2019. Atunci se vor lansa publicațiile eminescienilor dedicate aniversării, veți putea vizita expoziții documentare cu dovezi din trecut și din prezent, pentru a reitera trecutul și preocupările educaționale actuale, veți participa la o reuniune de gală a absolvenților și profesorilor împreună cu invitați de onoare, urmată de un spectacol pregătit și susținut de către elevii și profesorii colegiului.

Vă invităm să participați la aceste manifestări. Vă rugăm să ne trimiteți informații, fotografii, obiecte care pot fi expuse și valorizate cu această ocazie. Obiectele donate își vor găsi locul în muzeul colegiului.
Pentru buna desfășurare a manifestărilor, vă rugăm să vă anunțați intenția de participare, prin completarea unui formular de înscriere la adresa alumni.eminescusm.ro.
Date de contact: +40261768855 (secretariat), [email protected] (adresă dedicată absolvenților).

Elevii și profesorii Colegiului Național Mihai Eminescu din Satu Mare vă așteaptă cu drag să împărtășească cu dumneavoastră, dragi invitați, bucuria revederii la ceas aniversar.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente