luni, aprilie 29, 2024
AcasăEducatie&CulturaComisarii Gărzii de Mediu, în vizită la Școala Gimnazială Gherța Mică

Comisarii Gărzii de Mediu, în vizită la Școala Gimnazială Gherța Mică

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – CJ Satu Mare au participat miercuri, 26.04.2023 în cadrul proiectului educațional „Pădurea Glasul Pământului – Garanția Vieții„ în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială Gherța Mică, coordonați de directorul Nichituț Nicolae și doamnele educatoare, învățătoare și diriginte.

Această acțiune s-a derulat cu ocazia desfășurării programului Săptămâna Verde, ocazie prin care elevii școlii au fost familiarizați cu problemele și factorii care contribuie la degradarea și poluarea mediului înconjurător, precum și cu instituțiile care sunt responsabile de reducerea, remedierea efectelor negative ale acestor factori și chiar sancționarea celor care poluează intenționat sau neintenționat mediul înconjurător, neținând cont de legislația în vigoare.

Scopul acestei acțiuni a fost cultivarea spiritului de activiști pentru mediu, de implicare în acțiuni menite să protejeze mediul înconjurător, de a lua atitudine atunci când observă că în jurul lor se desfășoară activități care sunt neprietenoase cu mediul înconjurător.

„Acțiunea noastră s-a bucurat din plin de aprecierea celor implicați, a părinților, profesorilor și a comunității locale”, mai transmite Garda de Mediu Satu Mare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente