În 9 localități din județul Satu Mare vor fi amplasate containere sanitare, complet dotate cu dușuri, chiuvete, toalete, mașini de spălat și uscătoare de rufe.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, în calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Judetul Satu Mare, și administratorul firmei care a câștigat licitația, au semnat, la București, contractul de furnizare.
Cele 20 de containere sanitare vor ajunge în următoarele localități din județul Satu Mare: Tășnad (cartierele Sărăuad și Cervechi), Ardud, Stâna, Pelișor, Irina, Cidreag, Atea, Santău și Turulung. Fiecare comunitate va beneficia de un set de containere sanitare, unul pentru bărbați și unul pentru femei, complet dotate cu dușuri, chiuvete, toalete, mașini de spălat și uscătoare de rufe.
Firma care a câștigat licitația are la dispoziție 120 de zile pentru a livra și instala cele 20 de containere sanitare, valoarea contractului de achiziție fiind de 795.000 de lei.
Proiectul „Incluziunea socială și abilitarea romilor din Județul Satu Mare” are ca obiectiv principal creșterea incluziunii și abilitarea romilor din județul Satu Mare, prin furnizarea de servicii integrate pentru 1300 de persoane provenind din familii aflate în situații de vulnerabilitate (dintre care 1250 de etnie romă) și prin creșterea capacității autorităților publice locale din 10 comunități sătmărene de a acționa eficient pentru incluziunea socială a acestora.
Proiectul este finanțat prin Programul „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, apelul de proiecte “Creșterea incluziunii și abilitarea romilor” şi de Guvernul României. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 4.414.864,62 lei, din care 3.752.634,93 lei reprezintă Granturi SEE și Norvegiene și 662.229,69 lei reprezintă cofinanțare publică.
Foto: Caracter ilustrativ