Un contrabandist a încercat să scape de polițiștii de frontieră puși pe urmele sale. Aflat la volanul unui autoturism Audi, contrabandistul a călcat pedala de accelerație, crezând că va scăpa basma curată, însă s-a oprit cu mașina într-un gard.
În cursul zilei de ieri, 19 iulie, în jurul orei 18.30, un echipaj mobil din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control, pe raza municipiului Satu Mare, un autoturism marca Audi A6.
Conducătorul auto a refuzat să se conformeze semnalelor efectuate de către polițiștii de frontieră, continuându-și deplasarea în mare viteză. Imediat, polițiștii de frontieră au trecut la urmărirea mașinii, iar la scurt timp aceasta a fost descoperită abandonată pe o stradă din oraș.
Pe timpul deplasării, șoferul a pierdut controlul volanului și a acroșat gardul unui imobil din zonă.
Din primele verificări, în mașină au fost observate mai multe colete cu țigări, motiv pentru care autoturismul a fost dus la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 10.100 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 118.000 lei.