Episcopia Romano Catolică a blocat conturile Spitalului Județean Satu Mare din cauza unei datorii rezultate dintr-un proces mai lung privind retrocedarea clădirii în care a funcționat secția de Psihiatrie. Practic conturile au fost blocate pentru unele penalități, în sumă de 70.000 de euro.
Președintele Adrian Ștef a afirmat că în cele din urmă conturile au fost deblocate, însă nu s-a găsit decât o soluție temporară. Ștef s-a arătat surprins de măsura blocării conturilor cu atât mai mult cu cât este vorba despre un spital iar Episcopia a fost sprijinită financiar în alte proiecte.
„Este neplăcut, nu m-am așteptat. Să ținem cont de faptul că e spital, are loc un act medical. Mi s-ar părea normal să renunțe de tot la aceste pretenții, a fost sprijinită de Consiliul Județean”, a spus Ștef.
Mai mult decât atât, Episcopia a solicitat sprijinul Consiliului pentru implementarea unor proiecte în perioada 2014-2020.
Managerul Spitalului Județean, Erica Venemozer, a precizat că în urma sentinței judecătorești Episcopia a fost pusă în posesie și că a solicitat înțelegere pentru plata în rate a datoriei dar s-a trezit cu conturile blocate. Acum, problema a fost preluată de către conducerea Consiliului Județean.