vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleCSM Satu Mare va avea secție de Teqball. Victor Cernea: „O investiție...

CSM Satu Mare va avea secție de Teqball. Victor Cernea: „O investiție inutilă care probabil ne va costa sute de mii de lei în anii care urmează”

Discuțiile din spațiul public privind înființarea secției de Teqball în cadrul Clubului Sportiv Municipal Satu Mare s-au mutat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Satu Mare care a avut loc joi, 28 aprilie 2022.

Proiectul s-a aflat pe ordinea de zi iar înainte de a fi propus spre adoptare au avut loc discuții în contradictoriu, mai mulți consilieri locali exprimându-și nemulțumirea față de înființarea acestei secții în cadrul Clubului Sportiv Municipal – CSM.

Primul care a luat cuvântul a fost consilierul PNL, Victor Cernea. Acesta a subliniat că nu înțelege de ce se dorește înființarea unei noi secții la CSM Satu Mare în contextul în care vorbim despre un sport recent inventat și care nu are tradiție în Satu Mare.

Care este motivul pentru care ar trebui să susținem înființarea unei secții noi, în condițiile în care Teqball a fost inventat în anul 2014 și nu cred că există o tradiție în Satu Mare pentru așa ceva. Avem alte sporturi de tradiție, pe care ar trebui să le promovăm și să le sprijinim”, a întrebat consilierul Cernea.

Președintele CSM Satu Mare, Mureșan Istvan, a prezentat rezultatele sportivilor de la șah și scrimă legitimați la CSM, rezultate remarcabile, ce-i drept, iar apoi a dat de înțeles că înființarea acestei noi secții nu presupune eforturi financiare considerabile.

Alți consilieri locali au întrebat și dacă s-a realizat un sondaj printre sătmăreni din care a rezultat că mulți cetățeni sunt dornici să practice acest sport, în răspuns președintele CSM a afirmat că obiectivul CSM-ului nu este doar sportul de performanță ci și sportul de masă.

A luat cuvântul și primarul Kersekenyi Gabor care ironic a afirmat că la sport se pricep chiar și cei scutiți de la orele de educație fizică și sport sau cei care fac febră musculară la vederea unei mingi.

Acest proiect de hotărâre implică facilitarea obținerii certificatului de identitate sportivă și pentru această secție, La ora actuală este prematur să discutăm de bugetarea secției”, a precizat Kereskenyi Gabor.

Cu toate discuțiile de rigoare, proiectul de hotărâre a trecut cu sprijinul consilierilor maghiari.

Sportul sătmărean are nevoie de ajutorul nostru! Din păcate trebuie să observ că sportul tradițional din Satu Mare nu se mai află pe lista priorităților Primăriei Municipiului Satu Mare. Astăzi s-a votat înființarea secției de Teqball la CSM Satu Mare. Acest sport inventat în anul 2014 din păcate va eclipsa importanța sporturilor precum scrima, șahul sau fotbalul. O investiție inutilă care probabil ne va costa sute de mii de lei în anii care urmează.”, a spus consilierul PNL la finalul ședinței.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente