marți, martie 19, 2024
AcasăReligieCum Îl putem urma pe Domnul Iisus Hristos pentru a acorda copiilor...

Cum Îl putem urma pe Domnul Iisus Hristos pentru a acorda copiilor o educație adecvată în familie, școală și Biserică?

Pilda vieții Domnului Iisus Hristos ni se oferă ca o carte care stă în permanență deschisă înaintea ochilor noștri. Însă, Iisus nu este un simplu personaj pozitiv, Care a trăit cândva în trecut, ci viața Lui se plasează într-un prezent continuu. El a fost contemporan evreilor care au dispus răstignirea Sa, dar, în același timp, ne este contemporan nouă, susținându-ne progresul duhovnicesc spre dobândirea Împărăției Cerurilor. Hristos ne dă putere, dacă noi acceptăm în mod liber ajutorul Său, dacă suntem de acord să lucrăm cu El în realizarea binelui. Este vorba despre o conformare a vieții creștinului cu modul de viață al Mântuitorului, mod care evidențiază cel mai elocvent exemplu de virtute, pe care suntem chemați să-l imităm prin gânduri, cuvinte și fapte/atitudini.

Sfântul Grigorie de Nazianz, subliniind aportul omului în realizarea binelui, afirmă: „ceea ce are omul dumnezeiesc în el, este putința de a face bine”, de a înainta în virtute. Virtutea (indiferent cum s-ar numi: smerenie, milostenie, bunătate, blândețe, iertare, răbdare, iubire etc.) nu se dobândește ușor, ci prin mijlocirea harului dumnezeiesc și în urma unei strădanii deosebite din partea omului, prin luptă și muncă, iar uneori chiar prin suferință. Ea presupune curaj, deoarece în calea împlinirii binelui stau diverse piedici: unele pornesc din interiorul nostru, adică înclinările firii spre păcat, altele pleacă din afară și anume, ispitele. Ispita nu constituie un păcat, ci îndemn la păcat, momeală care ne ademenește spre un bine iluzoriu. Ispita se transformă în păcat în momentul în care consimțim la ea, transpunând-o în cuvânt și în faptă. Stă în puterea noastră să ne opunem tentațiilor, gândindu-ne la faptul că „strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt care o află” (Matei VII; 14). Desprinderea din mrejele păcatului și ale plăcerii diabolice este dificilă, în special la început, dar o dată ce am gustat din dulceața virtuții, ne încredințăm cât de benefică este această nouă orientare, din care iradiază bucuria și pacea lăuntrică. Când ne găsim într-o situație delicată sau pe punctul de a comite un păcat, să ne întrebăm: „Oare Hristos ce ar alege? Oare Iisus cum ar proceda dacă ar fi în locul meu?”

Mântuitorul ne cheamă la Sine; datoria noastră este să răspundem afirmativ chemării Sale și să-L urmăm. El este „Calea, Adevărul, Viața” (Ioan XIV; 6). Chemarea Sa nu se adresează doar mulțimilor care L-au înconjurat în timpul activității Lui pământești, ci ne privește mai ales pe noi, care ne încadrăm într-o societate ce tinde spre secularizare. Noi, în calitate de creștini, de „urmași ai lui Hristos” și de „purtători de Hristos”, avem posibilitatea și capacitatea de a milita pentru promovarea valorilor autentice ale spiritualității și moralei umane.

Aș dori să precizez doar o modalitate de a realiza scopul propus mai sus: educația corectă acordată copiilor începând cu perioada în care debutează în vorbire și în manifestare intelectuală și faptică, ceea ce denotă uriașa responsabilitate care incumbă asupra părinților. Sfântul Ioan Gură de Aur scria că nu este suficient să aduci un copil pe lume, ci important este să-l educi corect. Copilul, încă de mic, trebuie ajutat să conștientizeze distincția dintre bine și rău, dintre răsplată și pedeapsă. Un rol deosebit în acest sens îl au frecventarea cu regularitate a bisericii, predarea religiei în școală (alături de celelalte discipline) și un climat de pace și stabilitate în familie. Dacă Dumnezeu este prezent în viața copilului în biserică, în școală, în familie, acesta va ajunge la concluzia că rațiunea sănătoasă a persoanei vizează săvârșirea binelui și evitarea răului, în scopul stabilirii raportului de iubire, libertate și egalitate între oameni. Dimpotrivă, dacă un copil se dezvoltă cu falsa părere că totul este permis (transformând libertatea în libertinaj), va ajunge la maturitate să creadă că el este centrul lumii, că totul i se cuvine și că toți oamenii sunt datori să graviteze în jurul său, neconsiderând un păcat încălcarea fragrantă a drepturilor semenilor. Or Hristos, tocmai de această capcană dorește să ne ferească, în clipa în care enunță regula de aur a creștinismului: „toate câte voiți vă facă vouă oamenii, asemenea faceți și voi lor” (Matei VII; 12).

Din nefericire, remarcăm faptul că omenirea se cufundă tot mai mult într-o criză morală și socială. Această stare de lucruri se observă atât în țara noastră, cât și în restul lumii. Prin mass-media ni se atrage zilnic atenția asupra unor situații triste, fiind evidențiate persoane care suferă din diverse motive. O cauză serioasă o reprezintă rasismul, care provoacă multă suferință. Rasismul conduce la violență și la intoleranță. Este extrem de îngrijorător faptul că acest fenomen negativ – rasismul – este prezent în cazul tinerilor și al copiilor (al elevilor), care nu sunt ajutați să înțeleagă și să-și improprieze ideea conform căreia toți sunt egali și frați întreolaltă. Prin urmare, ajung să se jignească reciproc, să se invidieze, să se urască pentru că fac parte din țări diferite, pentru că aparțin unor religii și categorii sociale diferite. Se ajunge la o discriminare tot mai accentuată, care lezează și distruge treptat-treptat relațiile interumane. De aceea, se impune să luptăm cu toate forțele împotriva rasismului, a discriminării, a violenței (de orice natură).

Este foarte importantă educația pe care copiii o primesc în familie, fiindcă părinții reprezintă primele modele pe care copiii se străduiesc să le imite. Educația de acasă este continuată și completată de educația pe care copiii o primesc la școală și în biserică. Ca atare, între familie-școală-Biserică trebuie să existe un raport de interdependență. În acest sens, la nivelul fiecărei parohii s-a inițiat un program de catehizare a copiilor, a elevilor, un program de educare spirituală și morală. Se dorește revigorarea așa-numitei „școli de duminică”, de care copiii au o imperiosă nevoie. Nu se urmărește anihilarea și înlocuirea orei de religie din școală. Dimpotrivă. Biserica trebuie să colaboreze activ cu școala și invers. De altfel, începând cu acest an s-a inițiat un parteneriat dinamic între Biserică și Școală. Doar așa putem asigura viitorul „sănătos” al țării. O țară care își pierde autenticele repere morale și spirituale se îndreaptă încet, dar sigur, spre dezordine, spre dezintegrare, spre anarhie, spre haos. Viitorul se pregătește acum. Trăim în prezent și ne îndreptăm spre viitor, învățând constant din greșelile trecutului. Ceea ce fost pozitiv în trecut trebuie preluat și dezvoltat, iar ceea ce a fost nociv se impune a fi evitat. Există un timp potrivit pentru orice activitate.

Copilul simte lipsa unor persoane competente care să-l modeleze. De timpuriu, el trebuie ajutat să conștientizeze existența lui Dumnezeu și prezența Lui în viața sa, influența și acțiunea diavolului în lume, are nevoie să fie învățat ce este binele, virtutea și adevărul și ce reprezintă răul, păcatul și minciuna, ce importanță are rugăciunea, ca dialog intim divino-uman, ce rol are Biserica în societate, ca mijlocitoare a întâlnirii dintre om și Creator, ce beneficii colosale aduc Spovedania și Împărășania în existența personală a fiecărui creștin, ce prejudicii provoacă băutura, drogurile, etnobotanicele, desfrâul etc.

Toți avem datoria de a ne implica efectiv în educația noii generații. Să nu ne limităm doar la cuvinte, ci să trecem dincolo de ele, stabilind dialoguri strânse cu fiecare copil în parte, identificându-i temerile și ajutându-l să le depășească. Astfel, copiii noștri vor învăța la timp ce înseamnă toleranța, iubirea, respectul reciproc, iertarea, într-ajutorarea, principii/valori esențiale după care se vor ghida tot restul vieții, devenind persoane de încredere în familie, la școală, în societate, la locul de muncă, în Biserică. Domnul ne cheamă să facem parte dintre prietenii Săi, dar nu ne obligă să intrăm în această categorie; ne arată calea spre Rai, dar nu ne contrânge să pășim pe ea împotriva voinței noastre. Fiecare decizie pe care o luăm trebuie să poarte amprenta libertății noastre de voință și pentru fiecare hotărâre suntem datori să ne asumăm întreaga răspundere. Un fapt este cert: felul în care trăim pe pământ reprezintă oglinda modului în care ne vom petrece eternitatea. Hristos ne așteaptă; să nu-L dezamăgim!

Preot dr. Cristian Boloș

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente