În țara noastră, patronii se împart în două mari categorii – unii care lunar, când plătesc dările la stat, sunt aproape de apoplexie, iar alții care, la intervale regulate de timp, plătesc Fiscului o amendă modică, dublată de o șpagă cam de aceeași valoare cu amenda, comisarului ce a aplicat-o. Primii sunt obsedați de ziua de salarii… Nu e nimic mai stresant pentru un angajator decât să n-aibă bani
ca să își plătească salariile. Cei din a doua categorie sunt stresați tot timpul, deși, teoretic, ei sunt protejați. Dar nu se știe niciodată cine îți calcă pragul.
Și acum, fiți atenți… de vreo săptămână pe toate canalele media – tv, radio dar mai ales bloguri și internet, e un adevărat concurs național de relatat fapte scandaloase ale Fiscului . Cum au venit ei, comisarii, și au închis, ca roboții, un magazin pentru un leu cinzeci în minus în casă… da’ nu pierde statul mai mulți bani?… sau cum au închis cârciuma cutare, că erau 50 de lei în plus, bacșișurile chelnerilor… dar de cazul de la Buzău, cu bătrânii pe care îi impozitează statul că erau, fără să știe, acționari și luau un leu dividend, ați auzit? Strigător la cer! Și chiar este!
Lume se crucește, suduie pe Facebook, la Realitatea zici că e carnaval de știri din astea, iar cel mai bun furnizor este ziarul Adevărul, că are și rețea națională.
Deja s-a creat o tensiune națională, de zici că suntem iar în Dosarele X, după episodul vasluienii și americanii, acum urmează episodul buticarii și comisarii… mai au un pic și-i iau la bătaie cu pietre… Și mie mi-au plăcut Dosarele X, dar frumusețea filmului era că se prezentau situații aberante, după care aberante rămâneau… La noi, parcă lucrurile au întotdeauna explicații.
De fapt, printre buticari se află imediat când e campanie antifraudă. Aproape la fiecare început de an se desfășoară câte una, de regulă în ianuarie, când se închide bugetul pe anul trecut și mai trebuie bani. Vine circulară, sar ăia în mașini și o iau prin sate și orașe cu amenzile… Și totul e ok, că toată lumea știe cum decurge problema…. Sau nu e?
Anu’ ăsta a început mai prin februarie și este într-adevăr diferită.
Când e campanie de sus, știe toată lumea, vine garda, controlează sau nu (de regulă nu), găsește nereguli sau nu, dar amendează sigur, iar apoi pleacă. Prin județe și orașe, oamenii se cunosc între ei, comisarul și patronii pot fi și amici, oricum, ideea e că, atunci când intră Antifrauda în prăvălie, de principiu patronul știe că are de plătit o amendă proporțională cu vadul comercial, plus o șpagă cam cât amenda. Nu mult… nu mai puțin de 100 de euro, că jignești comisarul, și până la 500, 1000 de euro, dacă magazinul e plasat mai pe centrul târgului.
Ei bine, de data asta lucrurile sunt un pic altfel. Ia hai să enumerăm împreună câteva detalii:
1. 1. Contextul în care se întâmplă actuala campanie s-a suprapus, în mod nefericit, peste povestea cu ministrul de Finanțe plimbat în cătușe pe la DNA … Aur, tablouri, milioane… efectul asupra contribuabilului este de augmentare a furiei –Adică ăluia i-au închis magaziunul pentru 50 de lei pe plus în casă, iar pe voi vă conduce mafiotul de Vâlcov… pe ăla de ce nu l-ați prins, măi eroilor de la Fisc? Zbang! Scriem la blog!
2. 2. Controalele pe la buticari au fost demarate concomitent cu campania (destul de anemică din păcate) privind loteria bonului fiscal. ANAF a decis să facă asta pentru a pune o presiune dublă asupra comercianților – dacă și cumpărătorul îți cere bon, și mai și vezi că umblă Antifrauda din magazin în magazin, din cârciumă în cârciumă, ai nu două, ci 200 de motive să dai bon fiscal.
3. 3. Problema este că, dacă toată lumea dă bon fiscal, inspectorii ăia de la Antifraudă vor fi nevoiți să trăiască din salariul mizerabil de trei-patru mii de lei … Adică ce, dumneavoastră credeați că evaziunea fiscală e sat fără câini? Un inspector fiscal simte evaziunea în aer, din momentul în care a intrat într-un magazin …o amușină… De fapt, oricare dintre noi își poate da seama atunci când intră într-un butic dacă merge cu bon sau fără bon…. e vorba de modul în care te măsoară din privire vânzătorul sau patronul locului… Ești de la Antifraudă? Ai putea fi… sau nu… nu ești, dau bon doar dacă cere… Deci, ca să revenim, evaziunea mică, de butic, o știe și comisarul de la Fisc, stați liniștiți… După atâția ani în care s-au creat adevărate relații simbiotice între comerciant și comisarul care îl controlează, ia și șpaga, dar îl și amendează, de fapt relația este una de protecție.
4. Acu’, hai să o luăm și altfel… dacă toată marfa trece prin casă… Dumneavoastră considerați că ăla de la Fisc va fi fericit? Ar fi o situație ce nu s-a mai văzut, iar oamenilor le e frică de necunoscut… Adică, de unde o să mai dea buticaru’ suta de euro șpagă? Comisarul are și el rată la bancă, copii de trimis la facultate, o soție cu pretenții de soție de comisar, na!, toate astea înseamnă bani. Buticarul, pe de altă parte, își pune și el problema… Păi credeți că e ușor să fii buticar? Dacă va plăti toate taxele, cum dracu’ să mai scoată și profit, când profitul lui este exact TVA-ul ăla pe care nu-l plătește statului.
Și brusc, așa și dintr-o dată, ne-apucă pe toți furia… De aia zic, parc-am fi în Dosarele X … fapte strigătoare la cer, abuzuri prostești…. firesc, toată presa, sare la gâtul Fiscului (nu a comisarului șpăgar, ci a ideii de Fisc), asta deși este atât de evident că respectivele cazuri relatate vor fi desființate de orice instanță de Contențios, de principiu pentru că lipsește pericolul social.
Întrebarea este ce le-a venit ăstora de la Antifraudă… Sunt idioți? Vă asigur că NU sunt. Și nici așa mulți șpăgari, precum erau la Gardă, nu mai sunt… S-a mai curățat Fiscul, știu sigur, dar n-avea cum să devină alb perfect. Mai sunt câțiva, pe ici, pe colo… și, zic eu, exact ăia sunt ăi cu abuzurile. V-am spus, nu-s proști… iar excesul de zel este, de fapt, un mod de protest. Fără evaziune n-ar mai exista nici corupție, iar banalul bon fiscal are o putere pe care nu v-o puteți imagina de a schimba țara noastră.
Iar rostul acestei campanii cu bonuri și controale este relativ simplu de înțeles… dacă nu cresc încasările din TVA, n-are cum să scadă TVA-ul.
E la mintea cocoșului. Întrebarea este … ne trebuie și inteligență ca să avem taxe mai mici? Păi da, măcar atât de multă câtă au cei câțiva deștepți de la Antifraudă care înțeleg că la un TVA mai mic e mai puțin de furat, deci sunt și șpăgile mai mici.
