Zilnic, la plecarea de acasă, trec cu mașina prin aceeași intersecție. Pe el îl văd mereu acolo, cam în același loc. Mă întâmpină de fiecare dată cu aceiași ochi blânzi și cu același zâmbet inocent. Indiferent de starea pe care o am în acel moment, îmi e imposibil să rămân pasivă la prezența lui. De fiecare dată îl salut, îi zâmbesc și încerc să îi transmit același sentiment cald pe care mi-l oferă el. Fie că afară este extrem de cald sau frig, băiatul care vinde ziare în intersecție e prezent la muncă, zi de zi.
Un băiat nu foarte înalt, slăbuț, cu părul blond și ochi căprui. Părul îi e mereu ciufulit, iar fața acoperită de praf. Are, însă, o frumusețe cu care vrei să te întâlnești, de fiecare dată, când ieși din casă. E frumos pentru că zâmbetul îi e plin de sinceritate, iar privirea lui îmi dă o stare de liniște sufletească. Nu trebuie să îi cunosc povestea ca să îmi dau seama că e un om sărac și trecut prin multe greutăți în viață.
Mă întristez atât de mult când, în anotimpurile reci, îi văd mâinile și buzele uscate de frig. Ceea ce îl face, însă, minunat este liniștea sufletească pe care o are mereu – fericirea de pe chipul său. De multe ori stăteam în mașină stresată sau nervoasă, iar el tremura de frig afară zâmbind. Mă întrebam ce îl face să fie atât de fericit mereu. Dacă nu vine ca să îmi trimită un pupic la geam, atunci îl văd făcând acest gest altor oameni, din alte mașini. Iar dacă nu apuc să opresc la semafor, mă salută, în trecere, cu o energie extraordinară și cu niște ochi mari și plini de bucurie.
După o fiecare astfel de întâlnire cu el, mă lasă mereu cu aceași întrebare în gând: ”Ce îl face să fie fericit mereu?” Niciodată nu am găsit un răspuns la această întrebare. Astăzi, însă, după mult timp mi-a oferit chiar el răspunsul. Venind spre casă m-am oprit la alimentara din apropierea casei mele. Când am intrat, spre surprinderea mea, el era acolo. Bineînțeles, cu teancul de ziare după el. Si-a cumpărat de 2 lei câteva felii de salam. De pâine nu se punea problema să mai cumpere deoarece i-a mai rămas doar un leu. L-am întrebat, atunci, daca si-ar dori sa-i cumpăr o pâine. Cu privirea in jos, a dat din cap dandu-mi de înțeles ca nu vrea, insa, mi-a spus ca un covrig ii e suficient. I-am cumpărat doi covrigi.
Cu o privire plina de bun simt si timiditate mi-a mulțumit. M-am hotărât sa-i cumpăr, totuși, o pâine. I-am spus ca daca nu o vrea acum, o poate pastra pentru mâine. El a scos, atunci, covrigii din punga si mi i-a dat înapoi. Nu am înțeles de ce făcut asta , iar el mi-a spus ca nu vrea cheltuiesc atat de multi bani pentru el. Am zâmbit si i-am pus înapoi in punga, langa pâine. Bucuros, dar mai mult stânjenit, mi-a mulțumit. Am plecat, iar apoi mi-am întors inca odata privirea spre el. Tinea cu ambele mâini punga si privea in ea cu atata entuziasm ca si cum acolo s-ar fi aflat cele mai minunate lucruri pe care le-a văzut vreodată.
Mi-au trebuit doi covrigi si o pâine ca sa aflu secretul fericirii. Simplitatea – asta e răspunsul pe care il caut de atata timp. Putin inseamna necesar, iar asta inseamna tot. Niciodată, niciodată nu vom găsi fericirea altundeva decât in noi.
Am căutat-o in atâtea lucruri, dar niciodată in mine. Băiatul care vinde ziare in intersecție mi-a arătat drumul spre fericire, iar eu ii datorez mai mult decât o pâine si doi covrigi.
Ioana SIMION
Rudi il cheama parca si ii mai las si eu mancarea mea pe care nu o apuc sa o mananc la servici si drept multumire imi pupa sau linge geamul de la masina :))