Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal (PNL) a discutat și asumat luni, 13 ianuarie, o serie de decizii care vizează alegerile prezidențiale, agenda de guvernare și situația politică.
Potrivit informațiilor furnizate de Biroul de Presă al PNL, prima decizie luată de BPN este agrearea calendarului alegerilor prezidențiale. ”Primul tur al alegerilor prezidențiale va fi organizat pe 4 mai, iar cel de-al doilea, pe 18 mai. În acest sens, ministrul de Interne Cătălin Predoiu a primi mandat să promoveze documentația necesară adoptării în ședința de Guvern din această săptămână a calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale 2025”, a informat sursa citată.
O altă decizie aferentă alegerilor prezidențiale a fost cea privind candidatul comun al partidelor de Coaliție.
”În acest sens, a fost stabilită data pentru organizarea Consiliului Național al PNL. Evenimentul va avea loc pe 26 ianuarie și va avea pe ordinea de zi validarea candidaturii lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale din acest an”, a mai precizat aceeași sursă.
Agenda de guvernare
În ceea ce privește agenda de guvernare, deciziile au urmărit obiectivul reducerii deficitului bugetar angajat de Guvern, respectiv la 7% din PIB. În acest sens, PNL a dat un mandat miniștrilor și parlamentarilor săi să susțină câteva direcții de acțiune: Reducerea cheltuielilor de funcționare. România a cheltuit ani de zile ca stat mai mult decât și-a putut permite. Acest lucru a grevat finanțele publice; Accesarea fondurilor europene într-un volum care să asigure creștere economică pentru anii viitori. În acest sens, vor trebui îndeplinite jaloanele din PNRR (iar PNL a oferit un mandat în acest sens) și asigurată cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene, deoarece aceste fonduri înseamnă investiții și dezvoltare; Reducerea numărului structurilor centrale. În acest sens, vom propune în perioada următoare reorganizările care să ducă la o structură a statului mai eficientă (prin fuziunea instituțiilor/ agențiilor din subordinea Guvernului și Parlamentului). Tot în acest sens, PNL a discutat optimizarea structurii ministerelor, astfel încât să avem un număr mai mic de secretari de stat; Dezbaterea proiectului bugetului de stat până la finalul lunii ianuarie. PNL pledează pentru aprobarea rapidă a bugetului pentru anul în curs, astfel încât să putem să-l punem în practică începând cu luna februarie.
”Referitor la situația politică, PNL a făcut apel la unitate în fața interferențelor externe și dezinformării. Pe un fundal de neîncredere din societate, aceste dezinformări degenerează în agresiuni și limbaj violent. În acest sens, ministrul Cătălin Predoiu a atras atenția asupra pericolului propagării unor mesaje anti-europene și anti-naționale în spațiul online. Drept urmare, toate aceste provocări obligă la unitate din partea forțelor responsabile din societate”, a conchis Biroul de Presă al PNL.