duminică, iulie 21, 2024
AcasăsusDeputatul Adrian Cozma se arată revoltat față de Ministrul Sănătății

Deputatul Adrian Cozma se arată revoltat față de Ministrul Sănătății

„Alexandru Rafila pune birocrația pe primul loc și pacientul pe drumuri”

Iată comunicatul transmis de deputatul Adrian Cozma:

”Numai în România, un pacient care ajunge grav bolnav la spital și căruia medicul specialist îi scrie o rețetă, ștampilată și parafată, prin care îi prescrie un tratament care trebuie administrat de urgență la ieșirea din spital și care nu se află pe lista antibioticelor de urgență, este nevoit plece din spital și să meargă, nu contează dacă poate sau nu, la medicul de familie ca să ia alt tip de rețetă și să poată să procure medicația. Așadar, rețeta medicului specialist nu este luată în calcul!

Cât cinism are actualul ministru al sănătății se vede în faptul că girează un asemenea sistem birocratic, îndreptat împotriva pacientului aflat în suferință. Și nu este singura nefăcută a ministrului. Numai în luna ianuarie ne-a surprins cu intențiile ascunse de a tăia din finanțarea medicinei de familie și a ambulatoriilor de specialitate, precum și cu ordinul prin care poți să cumperi la liber antibiotice de la farmacie. Marele specialist și profesor în microbiologie, care îi certa pe români că folosesc prea multe antibiotice și că am devenit rezistenți la boli, s-a răzgândit și le dă la liber, ca pe caramele. Cine, ce sau cum i-o fi răzgândit poziția științifică, încă nu știm? Dar se va afla cândva.

Cred că premierul Ciolacu ar face un mare bine întregului sistem sanitar și tuturor pacienților dacă l-ar evalua cum trebuie pe Alexandru Rafila. Cu siguranță l-ar schimba! Este neplăcut că performanțele cu greu obținute de actuala coaliție de guvernare sunt umbrite de un ministru în care mai toți am pus încredere, dar care a devenit un risc major pentru sistemul public de sănătate din România. Ori, ne mai întrebăm de ce pleacă medicii din țară și pacienții nu au încredere în sistem?”

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente