marți, martie 19, 2024
AcasăLocaleDoar cei care muncesc prețuiesc munca!

Doar cei care muncesc prețuiesc munca!

Cred că viitorul nostru depinde în mare măsură de conducători, dar și de ceea ce vom face fiecare dintre noi. Cu buni conducători în localități și la guvernare vom putea duce la bun sfârșit proiectele la care ne-am angajat că le vom realiza și acestea nu sunt puține.

Avem de construit sute de km de autostrăzi, spitale regionale, școli și grădinițe moderne, precum și creșterea  calităṭii serviciilor publice. Noi, cei implicați, avem datoria de a ne ridica la nivelul demnităților și responsabilităților cu care am fost învestiți de cetățeni.

În Parlament, la guvernare, trebuie să-i alegem pe cei mai buni pentru a avea garanția că în anii care vin România va face un mare pas înainte. Și-l va face. Totodată, ca cetățeni, avem datoria de a susține munca și pe cei care muncesc.

O țară este construită de oameni harnici și cu cât vom fi mai implicați, cu atât ne va fi mai bine.

Nu va fi ușor. Pandemia a lovit în toate domeniile, de la turism până la producția industrială, iar revenirea va fi un proces de durată. Voi fi unul dintre cei care va susține investițiile publice și private, start-upurile înființate de tineri și nu numai. Producătorii locali trebuie să fie stâlpii unei economii sănătoase, sustenabile și durabile.

Dezvoltăm România!

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente