29.8 C
New York City
joi, iulie 7, 2022
AcasăEconomico-socialSocialDoi tineri au fost prinși la vânătoare de iepuri

Doi tineri au fost prinși la vânătoare de iepuri

Doi tineri din Satu Mare de 19, respectiv 16 ani, sunt cercetați de poliție după ce au fost prinși la braconaj.

Concret, din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 9 aprilie a.c., doi tineri, de 19, respectiv 16 ani, ambii din județul Satu Mare, au desfășurat activități de braconaj, cu câini din rasa ogar sau metis de ogar.

Aceștia au vânat iepuri de câmp, care au fost crotaliați și predați Direcției Sanitar Veterinare și Siguranța Alimentelor Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii prejudiciului cauzat.

Cercetările în cauză continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj prin vânătoare practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare, practicarea vânătorii cu ogari sau metis de ogari, vânătoarea înafara perioadelor în care este permisă vânătoarea la specia respectivă.

Foto: arhivă

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente