vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareDrumul Careiului va fi mai larg

Drumul Careiului va fi mai larg

drumuri-reparatii

În cadrul ședinței extraordinare de astăzi, 16 martie, consilierii municipali au aprobat două proiecte de hotărâre referitoare la un schimb de terenuri cu reprezentanții Dedeman, suprafețe ce vor fi folosite pentru lărgirea Drumului Careiului.

La sfârșitul ședinței, primarul Dorel Coica a declarat că drumul va avea patru benzi.

„Primele două proiecte de pe ordinea de zi sunt legate de o porțiune de teren pe care ne-o dă în schimb cei de la Dedeman. Pentru că dorim ca Dedeman să-și dezvolte cât mai repede afacerea lui, oferim și schimburi de teren. Noi dorim să realizăm o bandă, știți foarte bine că Drumul Careiului era prevăzut cu trei benzi până la nivelul Auchan-ului, dar venind Dedeman-ul acuma vom prelungi cele patru benzi până la sensul unic care este în afara orașului, spre Carei. Dorim foarte repede să-i sprijinim, pentru că în luna iulie, după câte am înțeles, doresc să deschidă acest supermarket”, a declarat primarul.

Edilul i-a criticat pe cei care lunile trecute aruncau tot felul de zvonuri „că Dedeman-ul a plecat din cauza lui Coica. Nu este adevărat. Dedeman a venit că i-a invitat Coica aici. Au acceptat să vină în Satu Mare în detrimentul municipiilor Oradea și Zalău”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente