luni, mai 6, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareDrumul județean Negrești Oaș - Turț a fost finalizat

Drumul județean Negrești Oaș – Turț a fost finalizat

drum

Județul Satu Mare a implementat proiectul „Modernizarea infrastructurii drumurilor județene în județul Satu Mare – DJ 109L – Negrești Oaș – Turț”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional, Axa prioritară 2 – „Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale”, domeniul de intervenție 2.1 – „Reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri județene, străzi urbane – inclusiv construcția / reabilitarea șoselelor de centură”, Contractul de finanțare nr.124/11.04.2009 având cod SMIS 1415.

Valoarea totală a proiectului a fost de 60.574.586,21 lei, din care 48.297.025,05 lei reprezintă valoarea nerambursabilă, 985.653,57 lei este contribuția Consiliului Județean (CJ) Satu Mare (reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului), 42.629.517,01 lei reprezintă contribuția FEDR iar suma de 5.667.508,04 de lei a fost alocată de la bugetul de stat.

Durata de implementare a proiectului a fost de 74 de luni (12.04.2009 – 11.04.2015).

În cadrul acestui proiect s-au realizat lucrările de modernizare a drumului județean DJ 109L, pe o lungime totală de 28,4 km prin ranforsarea sistemului rutier existent pentru două benzi de circulație, asigurarea unui sistem eficient de colectare și evacuare a apelor, amenajarea drumurilor laterale, lucrări de siguranța a circulației în zonele care prezintă risc în desfășurarea traficului prin montarea de parapeți și indicatoare rutiere.

La data de 15 mai 2015, președintele CJ Satu Mare, Adrian Ștef a semnat procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor executate în baza contractului de execuție cu asocierea SC TEL DRUM SRL cu SC Tehnic Assist SA și S.C. Alfa Rom S.R.L.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente