duminică, mai 5, 2024
AcasăSportNationalEchipele românești și-au aflat adversarele din Liga Campionilor

Echipele românești și-au aflat adversarele din Liga Campionilor

Champions-LeagueEchipele românești calificate în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Astra Giurgiu și Steaua București, se vor duela cu învingătoarea din meciul Crusaders – FC Copenhaga, respectiv Sparta Praga, pentru calificarea în play-off-ul celei mai importante competiții europene intercluburi.

 

Astfel, campioana Astra va trebuiă să aștepte rezultatul meciului retur dintre Crusaders (Irlanda de Nord) și FC Copenhaga (Danemarca). În tur, Copenhaga s-a impus, scor 3-0, în deplasare cu Crusaders. Conform tragerii la sorți de la Nyon, Astra va juca primul meci pe teren propriu.

De partea cealaltă, Steaua București întâlnește Sparta Praga, campioana Cehiei, în turul trei al Ligii Campionilor. Echipa din Cehia este formația cu cel mai mic coeficient din urna capilor de serie, cu 40.585 de puncte. Conform tragerii la sorți de la Nyon, echipa pregătită de Laurențiu Reghecampf va juca primul meci în deplasare.

Astfel, echipele românești au scăpat de adversari puternici precum Olimpyacos, Șahtior Donețk, AS Monaco, Ajax sau Fenerhace.

 

Meciurile din turul trei preliminar al Ligii Campionilor se vor disputa în dublă manșă. Pe 26 și 27 iulie va fi manșa tur, iar returul se va juca pe 2 și 3 august.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente