Acasă Editorial EDITORIAL - Înecatul de la geamnadura

EDITORIAL – Înecatul de la geamnadura

Este încă foarte greu de descifrat mecanismul de salvgardare politică în baza căruia acționează șeful statului, Traian Băsescu.

Extrem de abil și de versatil, acest personaj a reușit să-și (im)pună amprenta nu doar asupra climatului politic românesc de aproape un deceniu încoace dar a reușit să impregneze în mentalul colectiv, o  bizară empatie pentru un tătuc nemilos dar vesel, ca și un bețivan de cârciumă, care într-o clipită poate trece de la un lirism bahic, la o încăierare violentă.

În toată această aventură a târât după sine, un partid. I-a gestionat extrem de meticulos, gloria și decăderea. A instalat în fruntea PDL, un ardelean de excepție, pe Emil Boc. Excepția vine tocmai din autismul și obediența tâmpă a acestuia, lucru de altfel, foarte rar la ardeleni.

După cum se prezintă lucrurile, edilul șef de la Cluj, va mai servi încă o dată la masa unde se va croi cât de curând, din „cuțite și pahară”, o nouă diversiune politică, menită să înlocuiască tristele zdrențe pedeliste.

Este extrem ciudat mariajul acesta de contrarii dintre un marinar, care toată viața s-a visat pirat, și un biet truditor de la munte, cu coasă mică și dorințe așijderea.

Poate că aici a acționat un soi de lege a compensației și chiar evidenta dihotomie dintre cei doi, să fi stat la baza cimentării un paradox (inter)uman deturnant.

Băsescu este o vietate politică extrem de vicleană. A venit pe lume cu o anume inclinație extrovertită: la nivel epidermic el își împărtășește sentimentele cu cei mulți, pozând într-un tătuc vivace și locvace dar în esență este un răpitor, disprețuitor cu supușii și nemilos cu adversarii.  

Naturalețea, franchețea fac parte din zestre sa genetică la fel ca și soiul acela special de șiretenie cinică, specifică neamurilor migratoare din care provine, lucru trădat nu atât de un facies mongoloid, cât de stilul în care știe să se bată.

El vine dintr-o lume unde singura regulă a jocului este aceea că nu există nicio regulă. Băsescu nu pune pasiune în nimic, poate cu excepția nurilor Elenei, dar nici pe aceasta nu o lasă prea departe de harem, susținând că nu-i destul de coaptă pentru cursa prezidențială.

Băsescu i–a fermecat pe români, tocmai prin exacerbarea unor trăsături pe care aceștia nu le au, și  – se știe prea bine – că admiri la un alogen, exact lucrurile care ție îți lipsesc.

În 2004, Băsescu întruchipa politicianul aflat aproape de popor, neînfrânt de grozava mașinărie pesedistă, care va face dreptate pentru cei mulți, apelând la pedeapsa supremă pentru tirani, prin invocarea metodelor de lichidare tranșante ale lui Vlad Țepeș.

Nimic nu s-a împlinit din tot ce a promis sau a proorocit dar se știe că niciun lucru de pe lumea asta, nu este mai scurt decât memoria colectivă.

După ce a fost huiduit copios în ultimii ani, cotroceanul se întoarce acum tiptil „în rândul maselor”, bea o bere la o masă murdară dela o sordidă serbare câmpenească, hohotește cu moșii, babele și pruncii din preajmă, tatonând de fapt, reacția populară la taumaturgica sa apariție. Iar poporul, vegetal după cum se știe, îl acceptă cu un soi de tandrețe amestecată cu o resemnare mioritică. Pentru că după o mai lungă coabitare, se poate întâmpla ca victima să se îndrăgostească de călău…

Nimeni pe lumea asta nu știe mai bine decât el însuși, că este un produs politic demult expirat. Dar instinctul care l-a împins în prim planul atenției generale, îi șoptește că ar mai putea păcăli încă o dată mulțimile, ipostaziindu-se în trufandale bizare, gen Răzvan Ungureanu, pentru a-și asigura pe mai departe devoranta sete de putere.

Cel mai trist lucru pentru Traian Băsescu este că nu a avut niciodată vreun plan real. Mereu a reacționat la tot felul de stimuli, iar șarmul său bulevardier l-a făcut să rezoneze cu cei mulți.

El s-a autointitulat ca fiind un președinte jucător, ori se știe că jucătorii, se află tot timpul sub constelația ultimei șanse. Că hazardul este acela care amorsează mentalul unui astfel de individ.

Ori nicăieri nu cred că hazardul poate da roade mai  fertile, decât pe malurile Dâmboviței.

Dacă am aplica un minim standard politic european acestui personaj, am constata că el nu se înscrie în niciun tipar acceptat.

Și poate că tocmai acest lucru i-a asigurat ascensiunea și supraviețuirea, într-o țară – nu-i așa? – atipică.

O carte despre istoria comunismului scrisă de Victor Frunză se intitulează, „Cât mai poate trăi un cadavru politic?” și iată că după un sfert de veac, întrebarea rămâne la fel de retorică.  

Traian Băsescu, un mort politic care miroase tot mai greu, își va trimite în scurtă vreme în lume, demonii…

 

Robert LASZLO

- Advertisment -

Cele mai populare

Zece minute să plângi…

Având al doilea cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din lume, Brazilia a impus restricții la înmormântări, iar familiile...

Vânzarea terenurilor agricole afectată de noile restricții.

Vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan se va efectua, începând din data de 13 octombrie 2020, după reguli noi. Printre noutățile aduse...

Povestea celei mai vechi mănăstiri insulare din România.

Daca e week-end gândul ne zboară departe ,pe frumoasa vale a Oltului, în zona stațiunii Călimănești-Căciulata. Căutăm obișnuitul loc de popas...

Bei cafea?!Traiești mai mult.

Iubitori ai cafelei, bucurați-vă. Noile studii sugerează că cei care beau două- trei cești de cafea pe zi...

Comentarii recente