vineri, martie 29, 2024
AcasăEditorialEditorial - Lume veche, lume nouă...

Editorial – Lume veche, lume nouă…

Una din întrebările care își mai caută un răspuns în societatea românească actuală este cea legată de modul în care s-a stratificat gândirea și acțiunea reziduală din România comunistă, în structurile societății postrevoluționare.

Acapararea puterii politice de către eșalonul doi al nomenclaturii comuniste la începutul anilor 90, a dat semnalul necesar demarării unui proces rapid de preluare a resurselor materiale, ajunse sub stăpânirea  structurilor vechiului regim, cele aflate undeva, în zona cețoasă a serviciilor, mai mult sau mai puțin secrete.

Un amar paradox face ca astăzi, în cea mai mare parte, prosperii capitaliști ai României să fie de cea mai pură extracție securist – comunistă.

Probabil că acest proces era inevitabil deoarece structurile de la vârful Partidului Comunist și ale Securității erau principalele beneficiare ale pârghiilor de conducere a noii societăți așa zis democrate.

Este interesant de văzut, în plan social, cum a reușit societatea românească să „asimileze” reziduurile vechiului sistem și în ce mod acestea au influențat „digestia” națiunii.

Important este să conștientizăm care sunt fundamentele economice pe care s-a clădit noul sistem capitalist din România, care este geneza acumulării de capital.

Dacă marile averi au la bază temeiuri putrede și nu sunt consecința unei competiții economice cinstite, atunci cu siguranță că nu putem vorbi despre o economie viabilă.

În loc să ne îndreptăm spre o societate democratică, cea al cărei motor este clasa de mijloc, asistăm la un dramatic clivaj de tip bananier, unde există o pătură restrână numeric a celor extrem de bogațiși una enormă, a celor foarte săraci.

Între aceste două extreme ar trebui să se afleo viguroasă și masivă clasă de mijloc, singura capabilă să asigure stabilitatea și normalitatea oricărui stat civilizat.

La noi, lucrurile nu se întâmplă așa, tocmai pentru că evoluția capitalizării nu a avut de la bun început, un start corect.

Într-o țară în care vechea nomenclatură comunistă și securistă ajunge să pună bazele regimului capitalist, este clar că avem de a face cu un măsluit joc de cărți.

Desigur, istoria nu face pași înapoi și acum ar fi imposibilă rescrierea regulilor jocului. Confiscarea averilor celor îmbogățiți  pe nedrept, este astăzi – cel mult – o himeră anarhică, fără sorți reali de izbândă.

În configurarea erorii „startului furat”, un rol de seamă l-a avut faptul că la noi nu a existat un proces al comunismului.

Nu mizez neapărat pe rolul vindicativ și punitiv al unui astfel de demers justițiar, ci pe necesitatea unei urgente salubrizări sociale și politice, care ar fi trebuit să se desfășoare imediat după evenimentele din decembrie 1989.

Reșaparea, adaptarea și readaptarea din mers, cameleonismul vulgar, escamotarea ori distorsionarea adevărului, iată câteva din metodele prin care mentalitățile unui regim revolut au reușit să se metamorfozeze – doar în plan epidermic, e drept –  în lumea românească de după 1989.

Totuși, cât de viabilă și de credibilă poate fi o țară cu un asemenea parcurs schizoid? Va reuși România să îngurgiteze periculosul hap al unui trecut toxic? În ce se vor transforma aceste otrăvuri totalitare?

Până la urmă, este vorba despre un singur lucru: cine, cum și mai ales pentru cât, a preluat avuția națională?

Pe mâinile cui au încăput „bunurile întregului popor” și cum vor înțelege magnații aceștia să-și exercite influența de acum înainte?

Ce tip de interese vor promova și încotro vor încerca să direcționeze parcursul național?

Desigur, deocamdată cea mai profitabilă tendință este cea pro-europeană, și atâta vreme cât aceasta este în măsură să satisfacă pretențiile noilor îmbogățiți, totul este în regulă.

Dar la primul semn de poticnire, indivizii aceștia vor abandona proiectul european și vor încerca să aservescă interesele naționale cât mai profitabil cu putință pentru ei înșiși

Deja se aud voci care clamează tot mai insistent necesitatea intensificării relațiilor economice și nu numai, cu Rusia, în numele unui pragmatism flexibil dar cât se poate de imprudent din punct de vedere geostrategic.

În anumite medii intelectuale se insinuează tot mai des ideea unui scepticism european care se aseamănă – aproape până la confuzie – cu alegațiile agonice ale regimului național – comunist.

Forța economică a „foștilor” și urmașilor acestora – ejusdem farinae! – va fi cât se poate de vizibilă în caz de „defecțiune” a sistemului european. Doar în acest nedorit caz ne-am putea da seama cine sunt defapt, adevărații stăpâni ai României.

Până atunci însă, aceștia muncesc cu osârdie la trăinicia unui „sistem”  care l-a speriat cândva pe Emil Consantinescu și l-a făcut pe Radu Vasile să-și dorească să plece cât mai repede din țara aceasta.

De atunci încoace, nu s-a întâmplat nimic care să iasă din „grafic”.

Lumea aceea ocultă dar ubicuă se întărește, indiferent de vreme, vremuri sau criză economică…

Robert LASZLO

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente